back to top
marți, ianuarie 13, 2026
-3.2 C
Paşcani
Login

Eveniment aniversar la Casa de Cultură din Pașcani. 55 de ani de activități, foști directori premiați

Teatru pentru cei mici, expoziții foto-documentare, vernisaj de grafică, diplome de excelență și muzică de calitate, toate într-o singură zi la Casa de Cultură din Pașcani, cu ocazia împlinirii a 55 de ani de la inaugurarea instituției.
Zi de activități festive la Pașcani: Casa de Cultură din localitate a sărbătorit duminică 55 de ani de activitate. Cu această ocazie instituția a organizat un program dedicat acestui eveniment aniversar.
Trupa ”Prometeu” a Casei de Cultură ”Mihail Sadoveanu” a deschis activitățile cu o piesă de teatru la ora 11.00. dedicată celor mici și nu numai. Astfel în jur de 100 de persoane au avut ocazia să vadă dramatizarea ”Deea, fecioara din lacrima cerbului”, pusă în scenă după basmul basarabeanului Gheorghe Calamanciuc, piesă cu care trupa ”Prometeu” și-a făcut debutul în primăvara acestui an. Costumele și decorurile au fost pregătite de personalul instituției, iar intrarea a fost gratuită.

După-amiază în jurul orelor 17.00 programul de activități culturale a continuat cu primirea invitaților și vizitarea expoziției foto-documentare, susținută în foaierul instuției, cu imagini și informații despre proiectele Casei de Cultură ”Mihail Sadoveanu”, realizate în decursul anilor.

Începând cu orele 18.00 a fost susținut vernisajul unei expoziții de grafică în sala ”Arcadia”, iar la 18.30 a avut loc în sala de spectacole a instituției o festivitate de premiere a foștilor directori ai Casei de Cultură, fiind amintiți și o parte din foștii colaboratori. Au fost acordate diplome de excelență pentru contribuția adusă instituției de-a lungul anilor, ultimilor 3 foști directori: Ion Secărescu, Vlad Hariga și Mărioara Preutu.
premiere 55 ani casa de cultura
Ziua de sărbătoare a instituției a fost încheiată printr-un concert aniversar, susținut de trupa unui cunoscut trompetist botoșănean, ”Mirel Manea Band”. Artistul și-a făcut intrarea în scenă din sală, impresionând spectatorii, iar prestația formației a fost una de excepție.
Mirel MAnea
Precizăm că evenimentul a marcat împlinirea a 55 de ani de la inaugurarea Casei de Cultură ”Mihail Sadoveanu” din Pașcani, pentru organizarea sa fiind alocați de la bugetul local 15.000 de lei. Astfel de evenimente aniversare sunt organizate de instituție o dată la 5 ani, pentru a omagia contribuția celor care s-au implicat de-a lungul timpului în dezvoltarea și promovarea culturii, pe plan local.

PULSUL ZILEI

Primele achiziții publice din acest an, la Primăria Pașcani

Primele achiziții publice din acest an la Primăria Pașcani. Municipalitatea va cheltui aproape 190 000 (158 400 lei fără TVA) pentru mentenanță unor sisteme de supraveghere video din municipiu. Conform anunțului ar fi vorba de 59 de camere video...

Anul nou pe vechi în seara de 13 spre 14 ianuarie. Festival de datini și obiceiuri la Drăgușeni – VIDEO

Este mare sărbătoare în această seară pentru creștinii ortodocși pe rit vechi din comunele apropiate municipiului Pașcani, din oraș, dar și din Târgu Frumos. În seara de 13 spre 14 ianuarie, este marcată trecerea dintre ani, pe vechi. În zona...

Laboratorul de radiologie din cadrul Spitalului Orășenesc din Târgu Frumos este închis până pe 1 martie 2026, pentru modernizări. Va fi adus un aparat...

Laboratorul de radiologie din cadrul Spitalului Orășenesc din Târgu Frumos este închis până pe 1 martie 2026, pentru modernizări. Va fi adus un aparat radiologic de ultimă generație. "📢 ANUNȚ IMPORTANT Vă informăm că, începând de luni, 19.01.2026, laboratorul de radiologie...

Cum va fi sărbătorită Ziua Unirii, la Târgu Frumos

Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată sâmbătă, 24 ianuarie, la Târgu Frumos, printr-un eveniment festiv organizat de administrația locală. Manifestările sunt dedicate împlinirii a 167 de ani de la unul dintre cele mai importante momente din istoria modernă...

Concurs dedicat lui Mihai Eminescu, la Clubul Copiilor Pașcani. Copiii și tinerii sunt invitați să se înscrie – DOC

Clubul Copiilor Pașcani organizează la sfârșitul acestei săptămâni cea de-a doua ediție a Concursului de Teatru și Arte Vizuale „În amintirea Luceafărului”, un eveniment cultural dedicat memoriei poetului național Mihai Eminescu. Concursul aduce în prim-plan opera eminesciană și încurajează tânăra...

Încă o licitație pentru parcările rezidențiale din Pașcani

Situație ciudată la Pașcani. Deși sunt înmatriculate peste 13.000 de mașini, doar 46 de locuri de parcare rezidențiale din cele 624 amenajate de Primărie au fost închiriate. Până acum au fost organizate patru ședințe de licitații: trei în anul...

Guvernul lasă primăriile să păstreze banii în plus din taxele locale, însă le taie sumele alocate

Mii de oameni au stat astăzi la coadă în ger ca să plătească impozitele majorate. Aproape patru miliarde de lei pentru care se luptă Guvernul şi Primăriile. Premierul Ilie Bolojan vrea să taie din banii alocaţi primăriilor, ca să...

Sprijin pentru facturi, cu piedici. De ce doar jumătate dintre consumatorii vulnerabili au primit 50 de lei

Bani puţini, birocraţie multă. Cei 50 de lei pe lună promişi de stat pentru consumatorii vulnerabili au ajuns la mai puţin de jumătate dintre ei. Motivul? Mulți s-au pierdut în proceduri complicate și nu au reușit să primească banii....

Prognoza meteo 12 ianuarie – 9 februarie 2026. Perioada cu vreme foarte rece se prelungește

Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie anunță că perioada cu vreme foarte rece se va prelungi până spre mijlocul lunii februarie. De asemenea, în unele zone ar putea să ningă, transmite ANM. Meteorologii anunță că în săptămâna 12-19 ianuarie, valorile...

Niciun articol afișat