A fi sau a nu fi…

 

Unele situaţii, de regulă cele mai importante, sunt tot mai fluide la Primăria Municipiului Paşcani. Mediocritatea/lipsa de profesionalism, indolenta, comunicarea publică deficitara dar mai ales presiunile politice, au că principala consecinţă haosul de nedescris în unele treburi publice. Nimic nu e ceea ce pare a fi… legea este relativă, în funcţie de interes! Iar când încerci să clarifici o problemă, aproape toţi prefera să tacă!

Iată două exemple:

1. În ianuarie a.c. consilierii din opoziţie au depus un proiect de regulament cu scopul ca asociaţiile de locatari/proprietari să primească de la bugetul local câte maxim 5000 lei pentru repararea ţevilor de canalizare şi vidanjarea subsolurilor de la bloc. La scurt timp directorul economic, Angelica Labontu, şeful compartimentului juridic, juristul Marius Ionit Vlad şi reprezentanta Compartimentului Asociaţii de Proprietari, Mihaela Cojocariu au semnat un raport în care au precizat următoarele:

“… În baza temeiului legal sus prezentat, a faptului că autoritatea locală nu are prerogative de gestiune şi administrare a proprietăţii comune din cadrul unui condominium, activitate aflată în raspunderea juridică a tuturor proprietarilor, aparatul de specialitate constata că nu există cadru legal pentru acordarea sprijinului financiar asociaţiilor de proprietari din Municipiul Paşcani în vederea înlocuirii branşamentelor de canalizare din subsolul blocului, până la reţeaua de canalizare stradală şi igienizării subsolurilor…”

BIT TV a relatat şi comentat, în consecinţă, acest raport iar în cadrul unor dezbateri ale Consiliului Local au fost prezentate, fix aceleaşi argumente.

Pe 13 mai propunerea consilierilor din opoziţie este pusă în dezbatere publică, pe site-ul Primăriei. Spre surprinderea tuturor, inclusiv a iniţiatorilor, proiectul are semnătura de legalitate a secretarului general Irina Jitaru, cea care cu câteva săptămâni în urma susţinea că finanţarea din bani publici a unor lucrări pe domeniul privat, ar fi ilegală.
Mai mult, raportul serviciilor de specialitate a rămas în formă iniţială, adică cu precizarea că nu ar exista un cadru legal de susţinere a proiectului. Nimeni nu explică care din cele constatări este valabilă, cea a şefilor de servicii sau a secretarului.

Ciudată este şi următoarea chestiune: de regulă, proiectele de hotărâre sunt doar avizate, nu vizate de legalitate de actualul secretar, aşa cum este acum.
Într-o altă intervenţie Irina Jitaru a spus că nu va mai da viză de legalitate pe proiecte, ci doar pe hotărârile aprobate de consilieri. Iată că în acest caz, după o reclamaţie la Prefectura, s-a schimbat schimbarea!
Aştept cu interes şi reacţia primarului! Şi el a spus că vrea să găsească o soluţie pentru vidanjarea subsolurile blocurilor, că ar avea posibilitatea în timpul stării de urgenţă, dar a renunţat pe motiv că nu a găsit un suport legal!

2. Luna trecută, Primăria Paşcani a trimis 24 de notificări de eliberare a domeniului public/privat al municipiului, ocupat abuziv de unele societăţi comerciale.
Faptele au fost cuprinse în două rapoarte de constatare, cel mai recent al Poliţiei Locale, de anul trecut. Printre cei somaţi se afla şi consilierul PNL Marius Pintilie deoarece una din societăţile sale a a pus stăpânire pe mai multe terenuri ale Primăriei, fără contract şi a edificat construcţii fără documentele necesare. Acţiunea Primăriei, pornită cu greu şi cu timiditate, a fost percepută în spaţiul public ca fiind o răzbunare politică iar consilierul cu probleme, un fel de victimă.
Asta deoarece nimeni din administraţia locală nu vrea să explice că măsurile luate, sunt legale şi necesare.
Nimeni nu spune că o construcţie, chiar o parcare, amenajata fără acte pe domeniul public, nu poate fi însuşită şi folosită de municipalitate şi că terenul trebuie adus la forma iniţială, pentru a reintra, de fapt, în circuitul administrativ!

Astfel de bâlbâieli administrative sunt atribuite mai ales primarului. El le încasează în spaţiul public, pentru că le tolerează! Cum rămâne însă cu incompetenţii din Primărie? Răspunde cineva, sau nu contează?

PULSUL ZILEI

Accident grav la Soci! Doi adolescenți, de 12 și 15 ani, răniți. Unul ar fi în stare gravă – FOTO

Accident rutier grav, luni seara, 26 octombrie, în satul Soci, comuna Miroslovești. Doi adolescenți, de 12 și 15 ani, au fost răniți după ce ATV-ul pe care se aflau ar fi fost lovit de o autoutilitară. În urma impactului,...

Primarul Pașcaniului ar închide câteva televiziuni

Declarație controversată din partea primarului municipiului Pașcani, Marius Pintilie. Într-o recentă conferință de presă, edilul a spus că ar închide câteva televiziuni naționale pe motiv că acestea fac rating „dezbinând oamenii”. Declarația a fost făcută în cadrul unui comentariu privitor...

La mulți ani, Ialoveni! Orașul înfrățit cu Pașcaniul împlinește 590 de ani – VIDEO

Este sărbătoare peste Prut, în orașul Ialoveni, înfrățit cu municipiul Pașcani. Marți, 27 octombrie, localitatea sărbătorește 590 de ani de la prima atestare documentară. Este hramul orașului Ialoveni, sărbătorit în ziua de cinstire a Sfintei Cuvioase Parascheva, printr-un program...

Insule ecologice cu probleme 

Apar pe rețelele de socializare tot mai multe filmări cu munți de gunoaie la insulele ecologice din Pașcani. Locatarii reclama faptul că mai ales în weekend, containerele sunt neîncăpătoare iar gunoiul este aruncat pe jos.  De asemenea, sunt reclamații că...

Concertele programate pentru sărbătorile de iarnă vor avea loc

Precizări importante privind evenimentele culturale programate de administrația locală pentru sărbătorile de iarna. Primarul Marius Pintilie, a precizat in cadrul unei conferințe de presă că toate spectacolele programate in luna decembrie vor avea loc, chiar dacă administrația locala întâmpină...

Noua rețea de apă din Stolniceni-Prăjescu și Cozmești în funcțiune. Când pot încheia contracte cetățenii

Anunț important din partea administrației locale din comuna Stolniceni Prăjescu. Locuitorii din satele Stolniceni-Prăjescu și Cozmești, care beneficiază de noua rețea de apă, sunt așteptați la Primărie pentru încheierea contractelor cu operatorul Apavital. Reprezentantul companiei va fi prezent la...

Remorcă desprinsă de un camion în trafic, oprită într-un podeț, la Ruginoasa

Momente care se puteau încheia tragic, duminică dimineață, 25 octombrie, pe un drum județean din comuna Ruginoasa. O remorcă s-a desprins de capul tractor în mers și s-a oprit într-un podeț de pe marginea drumului. Incidentul s-a produs după ce...

Deputatul Maricel Popa: Iașiul are nevoie de un Institut al Inimii, modern

𝐀𝐜𝐮𝐦 𝐨𝐩𝐭 𝐚𝐧𝐢, 𝐝𝐮𝐩ă 𝐢𝐧𝐜𝐞𝐧𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐝𝐞𝐯𝐚𝐬𝐭𝐚𝐭𝐨𝐫, 𝐚𝐦 𝐫𝐞𝐮ș𝐢𝐭 𝐬ă 𝐨𝐛ț𝐢𝐧 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟏𝟎 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐫𝐞𝐟𝐚𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐈𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐈𝐧𝐢𝐦𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐈𝐚ș𝐢! Am participat, alături de 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐒ă𝐧ă𝐭ăț𝐢𝐢, 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮 𝐑𝐨𝐠𝐨𝐛𝐞𝐭𝐞, la discuții privind identificarea soluțiilor pentru modernizarea și...

Cel mai negru scenariu pare că se adeverește: Adrian nu a schițat niciun gest pentru a evita tragedia de pe șosea. „Nu a frânat,...

Bănuielile tuturor par că s-au adeverit. Adrian nu a schițat niciun gest ca să evite tragedia de pe șosea. Accidentul de lângă Moțca pare că nu a fost altceva decât o sinucidere. Din păcate, un om nevinovat a murit. Zilele...

Taxele din România în 2027. Ce spune ministrul Finanţelor despre noi majorări

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, spune că nu îşi doreşte introducerea unor taxe şi impozite noi în 2027, dar avertizează că orice program guvernamental suplimentar trebuie să aibă o sursă clară de finanţare. Oficialul atrage atenţia că depăşirea ţintelor bugetare...
Paşcani
cer acoperit de nori
9 ° C
9 °
9 °
84%
5.8m/s
100%
mar
14 °
mie
13 °
J
12 °
vin
12 °
S
10 °

Niciun articol afișat