-3.6 C
Paşcani
joi, februarie 6, 2025

A fost prins hoțul din jaful secolului

Polițiștii din Iaşi au depistat un bărbat, urmărit internațional, membru al unei grupări infracţiomnale organizate, condamnat la 9 ani închisoare pentru tâlhărie calificată.

La data de 22 septembrie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi au depistat, în municipiu, un bărbat, de 28 de ani,din comuna Mirosloveşti, urmărit internaţional.

Pe numele acestuia, Tribunalul Neamţ a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 9 ani, pentru comiterea infracţiunilor de aderare la un grup infracţionalorganizat, lipsire de libertate în mod ilegal şi tâlhărie calificată.

Acesta, la data de 16 mai 2013, în jurul orei 07.30, împreună cu alţi complici, organizaţi într-o grupare infracţională, având feţele acoperite cu cagule şi folosind pistoale, au blocat în trafic, pe DJ 15 A, în zona comunei Bîrgăoani din judeţul Neamţ, o autospecială aparţinând Poştei Române. I-au imobilizat pe cei doi însoţitori ai transportului, închizându-i în interiorul maşinii şi au sustras doi saci cu bani. Prejudiciul creat a fost de 2.234.000 de lei.

În activitatea organizată pentru prinderea bărbatului au fost angrenaţi luptători ai Serviciilor Acţiuni Speciale din Iaşi şi Vaslui. Acţiunea a benificiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
 Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciasrul Iaşi, în vederea executării pedepsei.

Recomandări