A iesit la plimbare cu masina, desi nu avea permis de conducere

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Nu a obtinut niciodata permis de conducere, dar asta nu l-a impiedicat sa se urce la volan si sa conduca pe un drum judetean. Este isprava unui iesean in varsta de 37 de ani, care s-a ales cu dosar penal, ieri, dupa ce a fost prins de politistii din Harlau la volanul unui autoturism. Omul a spus ca nu are actele la el, iar verificarile politistilor au aratat ca barbatul nu a uitat permisul de conducere acasa, ci pur si simplu nu l-a obtinut niciodata. „Politistii din cadrul Politiei Orasului Harlau – Compartimentul Rutier, au oprit pentru control soferul unei autoutilitare, Gheorghe L., de 37 de ani, din Târgu Frumos, judetul Iasi, ce se deplasa pe DJ 280 B, pe raza localitatii Baiceni, comuna Cucuteni. În urma verificarilor efectuate, s-a stabilit ca barbatul nu poseda permis de conducere, iar pe numele sau s-au întocmit acte premergatoare sub aspectul savârsirii infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fara a poseda permis de conducere”, a declarat Anca Vijiac, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Iasi.

Sursa BZI

PULSUL ZILEI

Ce cred părinții și profesorii despre testarea antidrog în școli

Problema consumului de droguri în rândul adolescenților revine în atenție odată cu începutul noului an școlar. Un sondaj recent arată că o majoritate covârșitoare dintre români susține introducerea testării antidrog pentru elevii cu vârste de peste 14 ani. Potrivit datelor...

Cum avem grijă de zâmbetul nostru? Sfaturile dr. Irimia Roxana, stomatolog din Pașcani – VIDEO

O durere de măsea, un dinte lipsă, dinți înghesuiți sau pur și simplu dorința de a avea un zâmbet mai sănătos. Sunt motive diferite pentru care oamenii ajung pe scaunul stomatologului și, tocmai de aceea, și soluțiile trebuie să...

Practică, experiență și 1.800 de lei pentru elevii de la „Mihai Busuioc”. Se fac înscrieri

O meserie se învață cel mai bine atunci când ai ocazia să o practici. Este ideea de la care a pornit un  proiect destinat elevilor de la Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” din Pașcani, cu fonduri europene. Școala, în parteneriat...

Seniorii din Pașcani învață să folosească telefonul și internetul. Înscrierile la cursurile gratuite de la bibliotecă continuă

Telefonul mobil, internetul și aplicațiile pe care cei mai mulți dintre noi le folosim zilnic pot părea complicate atunci când nu ai avut ocazia să le înveți. La Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu” din Pașcani, mai mulți seniori au început...

AFJ OIL – benzinărie modernă, la 10 minute de Pașcani. Carburanți, GPL, încărcare electrică și self-cash

O nouă oprire pentru șoferii din zona Pașcaniului și nu numai. În satul Heci, la aproximativ 10 minute de municipiu, AFJ Oil pune la dispoziția celor aflați la drum o benzinărie modernă, cu mai multe servicii reunite în același...

Nouă posturi de asistenți medicali scoase la concurs la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a scos la concurs nouă posturi de asistenți medicali, toate pe perioadă nedeterminată și cu normă întreagă. Anuntul poate fi citit AICI. Opt dintre posturile disponibile sunt pentru asistenți medicali generaliști debutanți, astfel că...

Deputatul Sorin Năcuță: Planul european pentru sănătatea inimii trebuie susținut prin investiții reale, nu doar prin declarații!

Actualul Institut de Boli Cardiovasculare din Iași deservește întreaga Moldovă și nu numai. Funcționează într-un spațiu impropriu, afectat de incendiul din 2018, programările ajung la cinci-șase luni, iar personalul lucrează la limita capacității. Cu toate acestea, Proiectul noului Institut Regional...

Campanie de colectare deșeuri la Pașcani la finalul lunii septembrie

ANUNȚ DE INTERES PUBLIC CAMPANIE DE COLECTARE A DEȘEURILOR VOLUMINOASE Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că în perioada 28 - 30 septembrie 2026 se va desfășura campania de colectare a deșeurilor voluminoase de pe raza Municipiului Pașcani. Ce sunt deșeurile voluminoase? În cadrul...

Dezinsecție la Pașcani în noaptea de vineri, 11 septembrie

Societatea locală de salubritate anunță o nouă dezinsecție în municipiul Pașcani, la sfârșitul săptămânii. Acțiunea este programată în noaptea de vineri, 11 septembrie. "INFORMARE In atentia cetatenilor Municipiului Pascani, a persoanelor care detin in proprietate stupi / populatii de albine...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Dezvoltarea Aeroportului Iași, în impas. Politrucii PNL au pus pe chituci și acest obiectiv strategic

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Dezvoltarea Aeroportului Iași, în impas. Politrucii PNL au pus pe chituci și acest obiectiv strategic 📍În ultimele luni, în spațiul public ieșean, au fost vehiculate mai multe deficiențe serioase în legătură cu funcționarea Aeroportului ieșean. Conducerea...
Paşcani
cer fragmentat
16.2 ° C
16.2 °
16.2 °
83%
2.7m/s
0%
vin
28 °
S
22 °
D
20 °
lun
23 °
mar
17 °

Niciun articol afișat