Copiii care nu au reuşit să se regăsească la sfârşitul lunii martie pe lista celor admişi la una din şcolile din judeţ mai au timp până pe 8 aprilie, când se va finaliza cea de-a doua etapă de înscriere a micuţilor.
După prima etapă au mai rămas libere în jur de 1.000 de locuri neocupate, majoritatea din cauza alegerilor necorespunzătoare a părinţilor, care nu au respectat regulile de proximitate faţă de instituţia şcolară. Între 11 şi 15 aprilie va avea loc procesarea cererilor depuse, pe baza criteriilor de departajare, în limita locurilor rămase, apoi pe 15 aprilie se vor afişa listele cu copiii admişi la fiecare şcoală în parte. Între 19 şi 20 aprilie se vor centraliza şi soluţiona cererile părinţilor care nu şi-au văzut copilul înscris nicăieri. În cererea de înscriere, părinţii trebuie să completeze, în ordine descrescătoare, maximum trei opţiuni pentru unităţile la care mai există locuri libere. Copiii trebuie să aibă şase ani împliniţi înainte de 6 septembrie, sau după, dacă evaluarea efectuată de CJRAE a fost favorabilă.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

