A început festivalul concurs de poezie Carmen Pasat

Primele zile de primăvară au fost marcate la Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani printr-un eveniment dedicat poeziei și memoriei unei foste profesoare apreciate de generații întregi de elevi. Festivalul-concurs de poezie „Carmen Pasat”, ce se va desfășura în perioada 2-6 martie, a adus împreună elevi, profesori și invitați într-o atmosferă caldă, în care cuvântul a fost în centrul atenției.

Festivitatea de deschidere a avut loc la Clubul Copiilor. Evenimentul poartă numele profesoarei și scriitoarei Carmen Pasat, cunoscută pentru activitatea sa publicistică, de la poezie și proză până la articole de opinie la BIT TV.

Festivalul a fost organizat și în contextul împlinirii a 26 de ani de când instituția de învățământ a obținut titulatura de liceu.

Tema ediției din acest an a fost inspirată din opera poetului George Coșbuc, ale cărui creații au fost alese pentru apropierea de valorile promovate de Carmen Pasat: respectul pentru rădăcini, autenticitatea și pasiunea pentru cuvânt.

Pe parcursul evenimentului, au avut loc recitaluri susținute de elevi, dar și momente artistice pregătite de foști absolvenți ai liceului.

Concursul s-a adresat atât elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal, cât și cadrelor didactice din județul Iași și din alte zone, oferind participanților ocazia de a-și exprima sensibilitatea și creativitatea prin versuri.

Un moment aparte a fost prezența Elizei Pasat, fiica scriitoarei, care a participat la evenimentul dedicat memoriei mamei sale.

Festivalul de poezie continua și în zilele următoare cu diferite activități precum ateliere, vernisaj, ceainărie și altele.

 

PULSUL ZILEI

OFICIAL Calendar înscriere clasa pregătitoare 2026. Pe 12 martie, școlile și inspectoratele afișează numărul claselor pregătitoare și dacă părinții pot opta pentru „Școala după...

Pe 13 martie, CJRAE/CMBRAE publică modelul cererii pentru evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani între 1 septembrie – 31 decembrie 2026 și programul evaluărilor. Repartizarea automată la școala de circumscripție: 6 – 11 mai Analizarea cererilor pentru înscrierea la...

CASS pentru pensiile de 3.000 de lei va fi eliminat din 2027, iar punctul de pensie va crește

Ministrul Muncii, Florin Manole, spune că veniturile pensionarilor români vor crește începând cu 1 ianuarie 2027, când punctul de pensie va fi majorate, iar CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei va fi eliminat. „Punctul de pensie va trebui...

Cum s-a produs accidentul rutier de la Ruginoasa. Iată șoferul vinovat

Luni, 2 martie 2026, un accident rutier grav a avut loc în comuna Ruginoasa, sat Ruginoasa, în urma căruia trei persoane au fost rănite și transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Incidentul a fost provocat de pierderea...

Consultări/dezbateri pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

  Vreți sau nu sa fie închise sălile de noroc din municipiul Pașcani? Este o întrebare la care tot mai mulți cetățeni așteaptă un rapuns din partea adminsitratiei locale. Conform unor recente modificări legislative adminsitratiile locale avizează sau nu functioanarea...

Semnături pentru ieșirea Pașcaniului din ARSACIS

Încă o inițiativă de strângere de semnături din cauza nemulțumirilor privind prețurile mari la apă și canalizare. Consilierul local Vlad Macovei - foto de la PSD a anunțat că va iniția o campanie de strângere de semnături pentru ca...

Concurs pentru cunoașterea operei lui Ion Creangă, la Pașcani

Elevii din Pașcani au participat luni, 2 martie 2026, la un concurs dedicat literaturii clasice românești, organizat la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani. Evenimentul a început la ora 12:00 și s-a desfășurat în Galeria de Artă ARCADIA. Concursul a...

PSD Pașcani: Am promis și ne-am ținut de cuvânt!

PSD Pașcani, alături de oameni! Împreună pentru comunitate! Am promis și ne-am ținut de cuvânt! În această dimineață au fost livrate o parte din materialele necesare pentru realizarea acoperișului blocului „Cămin Remar”, contribuind astfel la rezolvarea situației dificile în care se...

Catedrala din Pașcani mai are nevoie de sprijin pentru finalizarea picturii și alte obiecte de cult. Puteți ajuta prin redirecționarea a 3,5% din impozitul...

Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani mai are nevoie de sprijin pentru finalizarea picturii și alte obiecte de cult. Puteți ajuta prin redirecționarea a 3,5% din impozitul anual. "Iubiți credincioși, Cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrările de pictură și amenajare ale Catedralei noastre...

Spectacol dedicat mamelor, pe 8 martie, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Casa de Cultură Garabet Ibrăileanu din Târgu Frumos organizează la final de săptămână un spectacol dedicat femeilor. Duminică, de 8 martie, de la ora 14, pe scena instituției publice vor avea loc momente artistice deosebite. "DUMINICĂ, 8 MARTIE 2026, la...
Paşcani
cer acoperit de nori
5 ° C
5 °
5 °
73 %
3.5kmh
100 %
lun
5 °
mar
10 °
mie
12 °
J
10 °
vin
4 °

Niciun articol afișat