A murit pictorul și graficianul Dan Hatmanu, din Scobinti. Avea 92 de ani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lumea artiștilor este în doliu. A murit pictorul Dan Hatmanu.

Mesaje de condoleanțe au început să curgă pe Facebook după aflarea veștii.

Dan Hatmanu s-a născut pe 31 octombrie 1926 în localitatea Scobinți.

În 1945, Dan Hatmanu s-a înscris la Institutul de arte din Iași, unde i-a avut ca profesori pe Corneliu Baba și Ion Irimescu. A absolvit cursurile în 1950. A dat un concurs în urma căruia a primit bursa Nicolae Grigorescu a Academiei Române, care consta într-un an de studii la Leningrad și un an la Paris. Astfel, a urmat cursuri de perfecționare la Academia Repin din Leningrad (1962-1963) și la Academia liberă din Paris, de unde a continuat la Institutul internațional de studii pedagogice din Sèvres (1964-1965).

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Ajutor de înmormântare: Câți bani se acordă după decesul unui pensionar sau al unei persoane asigurate. Suma a crescut în 2026

Decesul unui pensionar dă dreptul persoanei care a suportat cheltuielile funerare să solicite o prestație financiară din bugetul asigurărilor sociale de stat. În 2026, valoarea acordată în această situație a crescut la 9.192 de lei, însă plata nu se...

Prognoza meteo până în 21 septembrie. Vara ne face o surpriză plăcută, toamna mai așteaptă

Meteorologii estimează că temperaturile vor rămâne şi în luna septembrie mai ridicate decât cele specifice perioadei, în special în regiunile vestice, sud-vestice, nordice şi centrale, în restul teritoriului ele fiind apropiate de cele normale. Ploile vor fi deficitare, în special în vestul...

Șapte muzee din județul Iași, pe harta Nopții Muzeelor la Sate

Șapte muzee și obiective culturale din județul Iași participă, pe 29 august 2026, la cea de-a patra ediție a Nopții Muzeelor la Sate, eveniment dedicat patrimoniului cultural din mediul rural. Programul propune expoziții de artă și etnografie, povești despre comunitățile locale,...

Un găinar din Hârlău a ieșit la furat după ce și-a băgat prietenii sub masă. Culmea, Curtea de Apel i-a tăiat un an și...

Un găinar din Pârcovaci le-a câștigat inimile magistraților Curții de Apel. După ce și-a băgat sub masă doi prieteni, plictisindu-se, bărbatul a ieșit în sat la furat. Judecătorii din Hârlău i-au dat cât să-i ajungă. Cei de la Iași...

Un nou cetățean de onoare și regulamentul cimitirelor, în ședința de la sfârșitul lunii august – DOC

Legislativul pășcănean este convocat în ședință ordinară pe data de 28 august de la ora 10. Pe ordinea de zi sunt 16 proiecte de hotărâre, 13 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, iar restul de câțiva dintre consilierii...

Loteria Română solicită anularea / modificarea „hotărârii anti-păcănele” inițiată de viceprimarul Claudiu Bodoașcă

Bâlbâielile administrative privind interzicerea păcănelelor în municipiul Pașcani au început să producă efecte. Loteria Română a început demersurile juridice pentru anularea hotărârii aprobate de legislativul local la inițiativa viceprimarului Claudiu Bodoașcă. Plângerea prealabilă a fost deja trimisă aleșilor locali,...

România se sufocă sub un nou val de caniculă. Meteorologii au însă și o veste bună

După câteva zile mai răcoroase, canicula a revenit în mare parte din țară. ANM a emis coduri portocalii de temperaturi foarte mari, se vor atinge chiar 4o de grade la umbră. Ziua, aerul va deveni irespirabil, iar nopțile vor fi...

GRILE Salarii profesori pe fiecare funcție, grad didactic și gradație de vechime, din noua Lege a salarizării 2026 – simularea sindicatelor pe baza propunerii de...

Noile salarii de bază care ar rezulta pentru profesori, educatori, învățători, institutori și personalul didactic universitar din ultima variantă a legii salarizării 2026 au fost calculate într-o simulare realizată de sindicate pe baza propunerii Guvernului, potrivit surselor Edupedu.ro. Documentul,...

e-Terra, din nou funcțională pentru plăți. ANCPI avertizează că pot apărea întârzieri

Funcționalitatea „Link de plată” din aplicația e-Terra a fost reactivată joi, 20 august, anunță Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Prin acest serviciu, persoanele autorizate și notarii pot trimite beneficiarilor, prin e-mail sau SMS, un link unic...
Paşcani
cer senin
31 ° C
31 °
31 °
35%
4.9m/s
100%
S
35 °
D
29 °
lun
31 °
mar
28 °
mie
29 °

Niciun articol afișat