A rămas fără permis auto pentru că nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată. Este vorba despre un tânăr din comuna Scobinți. Tot în aceeași zi s-au au fost aplicate 297 de sancţiuni contravenţionale.
La data de 28 martie a.c., polițiștii rutieri împreună cu cei din cadrul Serviciului de Ordine Publică și Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Iaşi au acţionat pentru depistarea conducătorilor de autovehicule care nu respectă regulile rutiere instituite în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
Au fost aplicate 297 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 26 pentru nerespectarea regulilor de circulație în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, 2 pentru depăşire la trecerea la nivel cu cale ferată și 269 pentru alte abateri.
De asemenea, au fost reținute 7 certificate de înmatriculare și 16 permise de conducere dintre care 7 pentru trecere pe culoarea roşie a semaforului la trecerea la nivel cu cale ferată, 2 pentru depăşire la trecerea la nivel cu cale ferată și 7 pentru alte abateri.
Spre exemplu, un tânăr de 23 de ani, din comuna Scobinţi, a fost sancţionat contravenţional conform OUG 195/2002, cu 9 puncte amendă şi 6 puncte penalizare, întrucât conducând un auto pe DJ 281D, pe raza localității Cepleniţa, nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată, prevăzută cu indicatoare rutiere