A7 trece de Pașcani, spre Suceava. Săptămâna care vine va fi anunțat câștigătorul primului lot

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat astăzi că săptămâna viitoare va fi anunţat câştigătorul primului lot al autostrăzii A7 dintre Paşcani şi Suceava, potrivit Economica.net.

Potrivit lui Sorin Grindeanu, pentru cel de-al doilea lot al autostrăzii Paşcani – Suceava constructorul va fi desemnat până la sfârşitul lunii martie. De asemenea, el a dat asigurări că, până la sfârşitul anului, se va circula pe A7 între Bacău şi Bucureşti, transmite Economica.net.

„Până la sfârşitul acestui an vom reuşi să mergem de lângă Bacău până la Bucureşti doar pe autostradă şi vom reuşi să mergem la sfârşitul anului viitor de la Paşcani până la Bucureşti doar pe autostradă”, a afirmat Grindeanu.

Autostrada A7 face legătura între Ploiesti și Siret. Pe traseul acesteia sunt deschise complet sau parțial deja trei segmente, centura Bacău, Ploiesti – Buzau și Buzau – Focșani. Sunt în execuție Focșani – Bacău și Bacău – Pașcani, în timp ce Pașcani – Suceava se află în licitație, iar Suceava – Siret este doar în planificare.

Continuarea pe Ziarul de Iasi 

PULSUL ZILEI

Scandal electoral în Alaska: Doi candidați din tabere diferite au același nume

Scandal electoral de proporții în statul american Alaska, cu numai două zile înaintea alegerilor legislative din 3 noiembrie. FBI are suspiciuni că persoane apropiate Partidului Democrat au încercat să manipuleze votul prin înscrierea în cursă a unui candidat care...

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, intervine în scandalul balcoanelor închise și vine cu o promisiune

Ministrul Dezvoltării intervine în scandalul balcoanelor închise și promite că propriertarii nu vor plăti impozite mai mari sau chiar duble, așa cum prevede Codul Urbanismului în cazul construcțiilor fără autorizație. Soluția este o nouă prevedere legală dedicată balcoanelor care...

Românii se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Condiția esențială pentru a primi pensia întreagă

Românii care au muncit suficient pot ieși la pensie cu cinci ani mai devreme, fără să piardă niciun procent din pensie. Dar atenție! Nu este același lucru cu pensia anticipată, unde penalizările pot ajunge la 24%. Potrivit articolului 56 din...

Luna Culturii la Pașcani. Ce activități a pregătit Casa de Cultură Mihail Sadoveanu în noiembrie

Luna Culturii la Pașcani. Ce activități a pregătit Casa de Cultură Mihail Sadoveanu în noiembrie "Luna noiembrie este Luna Culturii la Pașcani. Toate manifestările culturale organizate de Casa de Cultură din Pașcani sunt dedicate scriitorului pășcănean Mihail Sadoveanu.Astfel pe lângă...

Criză în administrația locală: O primărie din trei nu își poate plăti salariile din venituri proprii

Administrația locală din România se confruntă cu probleme financiare și demografice. O primărie din trei nu a reușit să își acopere în 2025 cheltuielile salariale din venituri proprii, iar aproximativ 80% dintre localități au pierdut populație în ultimul deceniu....

Tichetul de masă a înghețat: formula legală l-a lăsat la 45 de lei, deși alimentele s-au scumpit cu 7,75% într-un an. Studiul ASE cere...

Pentru tichete de masă de 50 de lei pe zi, în loc de 45, pledează profesorul universitar de economie Cristian Păun, pe baza unui studiu al Academiei de Studii Economice prezentat pe 27 octombrie. Pentru un salariat, diferența înseamnă...

Reguli noi pentru cookie-uri: butonul „Refuz” trebuie să stea lângă „Accept tot”, iar căsuțele bifate dispar. Camera a votat 205 la 29, Senatul îl...

Reguli noi pentru cookie-uri: site-urile care îți arată un buton „Accept tot” vor trebui să pună lângă el, pe același nivel, un buton de refuz, iar căsuțele bifate din oficiu vor fi interzise. Camera Deputaților, care este for decizional,...

Se prelungește termenul pentru depunerea cererilor în măsurile pentru fermele mici și investiții în plante medicinale și aromatice

A fost prelungit termenul de depunere a proiectelor în intervențiile DR-14 – „Investiții în fermele de mici dimensiuni” – și DR-18 – „Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice”. Măsurile derulate de AFIR rămân deschise până pe data de...

Reabilitarea și dotarea centrului de zi pentru copii de la Ruginoasa va costa peste 4 milioane de lei! Primăria a lansat licitația

Proiectul privind reabilitarea și dotarea centrului de zi pentru copiii aflați în dificultate de la Ruginoasa va costa peste 4 milioane de lei. Administrația publică locală a lansat procedura de licitație pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP)...

Schimbare pentru șoferii din România. Polițiștii ar putea verifica permisul și talonul direct în bazele de date

Șoferii din România ar putea scăpa de obligația de a prezenta fizic permisul de conducere și certificatul de înmatriculare la un control rutier, dacă polițiștii pot verifica informațiile direct în bazele de date oficiale. Un proiect de modificare a...
Paşcani
cer fragmentat
9.1 ° C
9.1 °
9.1 °
83%
2.1m/s
100%
lun
12 °
mar
12 °
mie
8 °
J
8 °
vin
7 °

Niciun articol afișat