Accident rutier la Moțca. Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost victima nefericitului moment. Este vorba despre un căruțaș care nu s-a asigurat când a schimbat direcția de mers. Atelajul a fost lovit în plin de un autoturism care circula spre Pașcani. Polițiștii cercetează cazul, iar victima a refuzat internarea la spital.
Duminică, 6 martie, în jurul orei 19.20 echipaje de medici și polițiști au fost solicitați să intervină în suburbia Gâștești spre Codri la un accident rutier, produs între o mașină și o căruță. În urma coleziunii a fost o victimă, căruțașul, un bărbat din comuna Valea Seacă, în vârstă de 43 ani, L. George.
Șoferul mașinii implicate în accident a spus oamenilor legii că a încercat pe cât posibil să evite o ciocnire. Ambii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ numai pentru șofer, un tânăr de 25 ani din Vaslui. Victima avea 0,78 alcool în aerul expirat.
Cercetările continua iar în cauză s-a întocmit dosar penal. Căruțașul a ajuns la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal pentru investigații medicale, însă a refuzat internarea.