ACCIDENT RUTIER LA TĂTĂRUȘI

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ieri dimineață în Tătăruși s-a produs un accident rutier în jurul orelor 10.30, soldat cu victime omenești, în urma căruia a fost sesizată poliția din localitate.

Un bătrân din Tătăruși, în vârstă de 88 de ani, care se deplasa regulamentar pe marginea drumului, a fost accidentat de o căruță condusă de un al consătean, S. Neculai, de 62 ani.
Căruța l-a acroșat pur și simplu, iar bătrânul a fost rănit ușor, fiind transportat de urgență la spital.

Accidentul a intrat în atenția poliției, care a făcut cercetări la fața locului și s-a demonstrat că vinovat de accident se face căruțașul S. Neculai, din Tătăruși care consumase și băuturi alcoolice, motiv pentru care nu a reușit să evite în timp util producerea accidentului.
În urma testării alcoolscopice, rezultatul a fost de 0,89 mg per litru alcool pur în aerul expirat, drept urmare pe numele căruțașului, s-a întocmit dosar penal.
Conform procedurii, la finalizarea cercetărilor, acesta va fi înaintat cu propunere procedurală, unității de parchet competente.

PULSUL ZILEI

O cafenea din Pașcani transformă lectura într-un eveniment cultural

Comunicat: CAF Coffee Addict din Pașcani găzduiește o ediție specială a Clubului de Lectură „Dincolo de Pagini”, un eveniment ce își propune să transforme lectura dintr-un act solitar, într-o experiență culturală și socială autentică. Într-o epocă dominată de notificări, grabă...

Regulament pentru loto și pariuri sportive la Târgu Frumos

Sălile de loto prono și cele de pariuri sportive rămân funcționale in orașul Targu frumos. Legislativul local a aprobat un regulament în acest sens în ședința de pe 11 iunie. Asta după ce, tot consilierii locali, au aprobat recent...

Locurile de veci vor fi închiriate, în vechiul cimitir

Anunț important pentru pășcănenii care au locuri de veci în cimitirul vechi al municipiului. Acestea vor putea fi folosite pentru noi înhumări doar după ce vor fi închiriate de la Primărie. Închirierea poate fi făcuta fără licitație, conform unor recente...

Achizițiile și raportul primarului, întârzieri de luni de zile

Deși suntem la jumătatea anului, administrația locală nu a publicat nici până acum programul anual de achiziții publice. Documentul este extrem de important pentru prestatorii de bunuri și servicii, iar până acum Primăria a făcut achiziții fără ca acestea...

Crengile și iarbă deasă, munci grele pentru Primărie

Nu întotdeauna când plantezi un copac faci un lucru bun. Este concluzia primarului municipiului Pașcani, Marius Pintilie, supărat că administrația locală trebuie sa toaleteze crengile care ating rețelele de iluminat. O astfel de acțiune este in plină desfășurare in suburbia...

Elevi din Heleșteni și Valea Seacă pe podiumul Concursului Național  „Universul cunoașterii prin lectură” – ediția 2026

C.P. Inclus în cadrul calendarului oficial M.E.C., Concursul Național „Universul cunoașterii prin lectură” este o competiție transdisciplinară dedicată elevilor din mediul rural care sunt  capabili de performanţă, creativi și cu un orizont cultural adecvat vârstei, dornici să își valorifice...

Participare numeroasă la Festivalul de Șah de la Tătăruși. Vezi lista câștigătorilor – FOTO

Baza Sportivă din Tătăruși a devenit sâmbătă, 13 iunie, gazda unei competiții care a adunat laolaltă pasiunea pentru șah, spiritul de competiție și bucuria întâlnirii dintre generații. Cea de-a IV-a ediție a Festivalului de Șah în Școală a reunit...

Ansamblul „Rapsozii Siretului” Pașcani, câștigătorul trofeului Festivalului Folcloric „De la moșii noștri noi am învățat” de la Tătăruși – VIDEO

Tradițiile populare românești au fost celebrate din nou la Tătăruși, acolo unde duminică, 14 iunie, de dimineață, a avut loc cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Folcloric „De la moșii noștri noi am învățat”. Evenimentul a început cu o paradă...

Senatorul Lucian Rusu: A8 intră în etapa de proiectare pe încă 45 de kilometri

Astăzi a fost emis Ordinul de Începere pentru proiectarea tronsoanelor Moțca – Târgu Frumos și Lețcani – Iași, adică 45 de kilometri ai A8 care vor fi realizați cu finanțare europeană prin Programul SAFE. Vorbim despre unele dintre cele mai...
Paşcani
cer senin
14 ° C
14 °
14 °
76%
2.3m/s
0%
lun
14 °
mar
27 °
mie
23 °
J
23 °
vin
25 °

Niciun articol afișat