În data de 04.01.2014, între orele 22.00 – 02.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani, Secţiei 6 Poliţie Rurală Paşcani şi posturilor de poliţie arondate, au acţionat pe raza de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică în zonele de agrement, baruri şi discoteci, precum şi pentru prevenirea şi combaterea actelor de încălcare a normelor la regimul circulaţiei rutiere, ocazie cu care s-au obţinut următoarele rezultate;
– zone în care s-a acţionat = 7
– forţe participante total = 18
– baruri şi discoteci în zona cărora s-a acţionat = 10
– unităţi comerciale verificate = 19
– autovehicule controlate = 30
– persoane legitimate = 49
– sancţiuni contravenţionale aplicate = 12
– valoarea sancţiunilor aplicate = 7490
– infracţiuni constatate = 1
Exemple:
La data de 04.01.2014, a fost depistat S. Gheorghe, de 45 ani, din Paşcani, judeţul Iaşi, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 208, în comuna Valea-Seacă. Întrucât amana halenă alcoolică, a fost testat, rezultând o concentraţie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, pe numele său fiind întocmit dosar penal.

