Acțiune în trafic la Târgu Frumos. 31 de permise reținute, amenzi de aproape 67.000 de lei

Actiune de amploare a politistilor rutieri din orasul Targu Frumos. Timp de o saptamana, in perioada 20 – 26 mai a.c., oamenii legii au stat cu ochii pe soferi pentru asigurarea unui climat de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere.


Au fost verificate peste 200 de masini, legitimate 255 de persoane si testate cu aparatul etilotest 75 de cetateni.

„Polițiștii au aplicat 165 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 66.585 de lei, dintre care 69 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, 2 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea, 8 pentru folosirea telefonului în timpul conducerii și 86 pentru alte abateri.

Totodată, au fost reținute 31 de permise de conducere, dintre care 24 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, 3 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, 2 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea și 2 pentru neacordare prioritate de trecere pietonilor.

Exemple:

  1. Un bărbat, de 61 de ani, din orașul Târgu Frumos, a fost depistat, în timp ce conducea un autoturism, pe raza orașului Târgu Frumos, fiind sub influența băuturilor alcoolice, în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, iar cercetările continuă.

 

  1. Un bărbat, de 50 de ani, din județul Neamț, a fost depistat conducând un autoturism, pe DE 583, în localitatea Sârca, cu viteza de 106 km/h, control radar, sectorul de drum fiind limitat la 50 km/h. Acesta a fost sancţionat contravenţional, cu amendă, fiindu-i totodată reținut permisul de conducere, conform O.U.G. nr. 195/2002″ se arata intr-un comunicat de presa trimis pe adresa redactiei de IPJ IASI.

PULSUL ZILEI

Despre „starea infracțională” din școlile pășcănene. Jurnaliștii nu au avut acces la ședință

O nouă ședință a Comisiei Locale de Ordine Publică pentru analiza stării infracționale din municipiul Pașcani. De această dată, directorii unităților de învățământ au fost invitați să vorbească despre problemele cu care se confruntă. Ședința a avut loc pe...

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...

Viața devine tot mai scumpă pentru români

Rata anuală a inflației a ajuns la 6,94% în luna octombrie 2026, continuând să crească pentru a doua lună consecutivă. Cele mai mari scumpiri se resimt la carburanți, dar nici alimentele și serviciile nu au fost ocolite de majorările...
Paşcani
cer fragmentat
6.2 ° C
6.2 °
6.2 °
73%
5.1m/s
0%
S
9 °
D
9 °
lun
9 °
mar
12 °
mie
10 °

Niciun articol afișat