Actiune rutiera a politistilor, la Targu Frumos

La data de 19 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român au acționat, pe raza de competență, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere.

În cadrul acțiunii au fost controlate 44 de autovehicule și au fost legitimate 56 de persoane.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 8.720 de lei, dintre care 10 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice și 16 pentru alte abateri.

Spre exemplu, un bărbat, de 38 de ani, din județul Botoşani, a fost sancționat contravențional, conform O.U.G. nr. 195/2002, deoarece a condus un auto, pe DE 583, în comuna Strunga, având lumini de altă culoare şi intensitate decât cele prevăzute de lege şi prezentând defecţiuni minore la sistemul de iluminare. De asemenea, s-a dispus retragerea certificatul de înmatriculare.

IPJ IASI

PULSUL ZILEI

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.6 °
82 %
6.4kmh
100 %
S
19 °
D
16 °
lun
22 °
mar
13 °
mie
7 °

Niciun articol afișat