Locuitorii unei comune de lângă Paşcani vor avea “fraţi “ peste Prut. Este vorba de comuna Miroslovești, care s-a înfrăţit cu satul Pănășești din Raionul Străşeni, Republica Moldova. Anunţul a fost făcut de edilul localităţii, Ionuţ Gospodaru în şedinţa de consiliul local ce a avut loc vineri, 26 februarie.
Aceste două localităţi vor colabora în activităţi culturale, schimb de informaţii şi experienţă între cele două administraţii, ba mai mult se va încerca învăţarea limbii localităţii înfrăţite pentru a facilita schimburi de elevi.
Edilul comunei spune că această colaborare va ajută şi la obţinerea de fonduri europene care pot fi accesate pe baza acestor acorduri.
Satul Pănășești face parte din raionul Străşeni şi are o suprafaţă de aproximativ 1.8 km pătraţi. Localitatea se află la 7 km de oraşul Străşeni şi 30 de km de Chișinău. Satul a fost menţionat documentar în 1425.