Activitati de Centenar, la Colegiul „Mihail Sadoveanu” Pascani

Comunicat: Sărbătorirea Centenarului Unirii la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” a fost precedată de expoziţia „Arc peste timp”(coord.profesorii Catedrei de Istorie), dar şi de alte activităţi ce completează intenţiile şcolii noastre de a promova trecutul istoric, tradiţiile şi obiceiurile ce definesc identitatea naţională, năzuinţa de a oferi un viitor armonios generaţiilor viitoare:Grai şi suflet românesc (coord. prof. Mihaela Ţiculeanu-Ciurlică), Uniţi în cuget şi-n simţiri(coord. prof. Ema Mărgineanu).

Fotografia postată de Colegiul Naţional "Mihail Sadoveanu" Paşcani.

Activităţile dedicate sărbătoririi celor o sută de ani de la Marea Unire au avut drept obiectiv conştientizarea de către elevi a importanței zilei de 28 noiembrie, ziua Unirii Bucovinei cu România – pas către întregirea granițelor României Mari.

Fotografia postată de Colegiul Naţional "Mihail Sadoveanu" Paşcani.

Discuțiile au inclus rolul marcant al personalităților vremii, dar și importanța unei atitudini de implicare și spirit civic din partea populației, arătând că pasivitatea și indiferența față de viața statului nu poate fi benefică, nici constructivă.

Activitatea de miercuri, 28 noiembrie 2018, România Mare în prag de Centenar, a continuat seria manifestărilor din acest an dedicate Centenarului Marii Uniri și finalului Primului Război Mondial. A fost zi de sărbătoare, căci s-au împlinit o sută de ani de la Unirea Bucovinei cu România.

Fotografia postată de Colegiul Naţional "Mihail Sadoveanu" Paşcani.
Momentul, emoționant, a încercat să surprindă multiplele ipostaze ale acestor manifestări: imaginea milioanelor de anonimi care au participat la război, personalitățile care au făcut Marea Unire posibilă sau au imortalizat-o pentru eternitate, România actuală și România viitoare, așa cum ne-o imaginăm și ne-o dorim. Așa cum o putem conserva, nu doar în filele istoriei, ci și prin intermediul artelor(literatură, muzică). Programul artistic pregătit de doamna bibliotecar Maria Iacob a trezit în sufletul participanților un fior prelung, ce îndeamnă la meditație, dar inspiră și dragostea de neam și de patrie, la responsabilizarea tinerei generații.
Activitatea, deschisă de prezentarea doamnei Simona Ionescu, de la Muzeul din Ruginoasa, a reprezentat o ocazie de readuce în lumină rolul lui Samuilă Mârza și Ion I. C. Brătianu în construirea României Mari, dar și în conservarea memoriei istorice (Țăpoi Magdalena si Isticioaia Bianca), de a marca contribuția celor din zonă la Marele Război prin rememorarea paginilor din jurnalul lui Gheorghe Anton (Leagăn Denisa), dar și de a contura modul în care noi, cei de azi, ne raportăm la evenimente și construim România viitoare (proiectul Consiliului Elevilor).


Putem spune că, prin această perspectivă multiplă asupra trecutului, demersurile noastre și-au atins scopurile cele mai profunde: consolidarea identității prin rememorarea colectivă a trecutului, construirea unei memorii colective care să acționeze cu forță în anii ce vor urma și care să asigure coeziunea comunității.Ne-am bucurat sa vedem copii frumoși, generoși,alături de dascăli dedicați, care prețuiesc cu adevărat trecutul, și iubesc din tot sufletul România. Coordonatorii activității au fost profesorii Catedrei de Istorie, prof. Adela Jitaru, prof. Hariclea Mercaș,alături de doamna bibliotecar Maria Iacob și consilier educativ, prof. Cristina Liuță.

 

PULSUL ZILEI

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...

Astăzi, 8 aprilie, posturile pe care profesorii se pot angaja în școli vor fi reactualizate, potrivit calendarului oficial

Lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi reactualizată miercuri, 8 aprilie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Menționăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare. „a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor...

Lansare de carte postmortem la Centrul Cultural Ruginoasa, pe 17 aprilie. „Rondelul amintirilor” de Mihai Lupu

Eveniment deosebit în Săptămâna luminată, la Centrul Cultural Ruginioasa. Vineri, 17 aprilie, va avea loc o lansare de carte postmortem. Este vorba despre volumul "Rondelul amintirilor", de Mihai Lupu. Intâlnirea va fi prezentată de Petronela Angheluță și Emilian Marcu,...

Miercurea Mare. Ce este complet interzis pe 8 aprilie. Preotul avertizează: „Ar putea aduce necazuri în gospodărie”

Miercurea Mare, marcată pe 8 aprilie, ocupă un loc central în rânduiala liturgică a Săptămânii Patimilor, fiind dedicată rugăciunii, postului și reflecției. În tradiția ortodoxă, ziua evidențiază contrastul dintre pocăință și trădare: două atitudini care definesc parcursul spiritual al...

Sarea, cel mai mare dușman de la masa de Paște al persoanelor cu probleme cardiovasculare. Sfaturi utile de la cardiologul ieșean Ovidiu Mitu

Masa de Paște, bogată în preparate tradiționale, poate deveni o provocare pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, mai ales atunci când consumul de sare scapă de sub control. Medicii atrag atenția că, dincolo de excesele alimentare obișnuite în această perioadă,...
Paşcani
ploaie ușoară
7 ° C
7 °
7 °
75 %
11.6kmh
81 %
mie
8 °
J
7 °
vin
7 °
S
12 °
D
13 °

Niciun articol afișat