back to top
sâmbătă, ianuarie 3, 2026
1.3 C
Paşcani
Login

Activităţi programate pentru luna decembrie la Deleni. Vezi ce manifestări vor avea loc

Administraţia locală din Deleni a pus la punct lista cu activităţile programate pentru această luna în comună. Printre evenimentele propuse se află comemorarea eroilor, Festivalul de datini şi obiceiuri dar şi daruri pentru copii din grădiniţe şi şcoli.

În şedinţa de la sfârşitul lunii trecute, legislativul din Deleni a aprobat sume de bani din bugetul local pentru evenimentele programate în luna decembrie. Printre manifestări se află comemorarea eroului Constantin Bezedicaă, originar din comuna Deleni care şi-a pierdut viaţa pe câmpul de lupta pentru eliberarea neamului. Activitatea va avea loc pe 22 decembrie, când un sobor de preoţi va oficia o slujbă de pomenire, iar la sfârşit cei prezenţi la activitate vor primi o gstare caldă. Pentru această manifestare, administraţia locală a aprobat suma de 10 mii lei.

Şi trecerea dintre ani se va face în cadru festiv la Deleni. Pe 31 decembrie este programată o nouă ediţie a Festivalului de datini şi obiceiuri, la sediul administraţiei locale, unde sunt aşteptaţi sute de locuitori să petreacă alături de formaţi de capre, cerbi sau căiuţi. La sfârşit, participanţi vor asista la un spectaculos foc de artificii şi vor ciocni un pahar cu şampanie. Pentru activitate s-a alocat suma de 30 mii lei din bugetul local.

Tot în cadrul aceleaşi şedinţe au fost alocaţi bani şi pentru daruri ce urmează să fie oferite copiilor de la grădiniţele şi şcolile din comună. Fiecare prichindel va primi un pachet cu dulciuri din partea administraţiei locale cu prilejul Crăciunului. Pentru cadouri a fost aprobată suma de 25 mii lei.

Menţionăm că şedinţa ordinară a lunii a avut loc marţi, 29 noiembrie la sediul Primăriei. Pe ordinea de zi s-au aflat 10 proiecte de hotărâre şi un punct la diverse cu informări.

PULSUL ZILEI

Parohul de la Sodomeni a încetat din viață

Doliu în suburbia Sodomeni - Pașcani.Preotul paroh al localitătii, Mihai Dascălu a încetat din viață. Era în vărstă de 60 de ani și cu probleme de sănătate. „Cu adâncă durere în suflet, vă aducem la cunoștință că astăzi, 1 ianuarie...

Zile libere 2026. De câte minivacanţe vor avea parte românii în noul an

În 2026, românii vor beneficia de mai multe zile libere. Sunt 17 zile libere legale, dintre care 12 cad în timpul săptămânii, ceea ce înseamnă șanse reale de pauze extinse de la muncă și școală, mai ales dacă sunt combinate...

Ce se scumpește din 1 ianuarie. Lista accizelor și taxelor ce intră în vigoare

De la 1 ianuarie 2026, România aplică un nou val de majorări de accize pentru băuturile alcoolice, țigăti și carburanți, fiind a doua creștere într-un interval de șase luni, după ajustările intrate în vigoare în vara lui 2025, conform...

Cine a fost Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit la 1 ianuarie. Tradiția spune să verși vin pe masă și să spargi un pahar alb

Prima mare sărbătoare a anului îl cinstește pe Sfântul Vasile, apărătorul creştinilor, „păzitor de duhurile rele“. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia...

Horoscopul anului 2026 – Ce zodii vor avea un an bun?

Se anunță un an interesant pentru toate zodiile. Astrologul Anca Stoica ne aduce previziunile pentru anul 2026- prin ce vor trece toate cele 12 zodii? Cine va avea un an bun și cine va fi mai puțin favorizat? BERBEC Anul 2026...

Revelion 2026: Cele mai frumoase mesaje și felicitări de trimis prin SMS, WhatsApp sau Facebook în noaptea dintre ani

Anul 2025 este pe terminate și privim cu speranță spre noul an, anul 2026, care ne bate la ușă. Pentru că se apropie Anul Nou și 2025 este deja pe sfârșite, iată ce mesaje și felicitări le poți trimite rudelor,...

Superstiţii de Revelion. Ce pun românii pe masă şi în buzunar ca să aibă noroc, bani şi sănătate în 2026

Ne pregătim pentru noaptea dintre ani şi e momentul perfect să ne asigurăm că avem tot ce ne trebuie: nu este vorba de decor, local sau rochia de gală, ci de "garanţia" unui an viitor prosper şi norocos. Superstiţiile ne spun...

Mascații de la Ruginoasa, opriți de jandarmi. A fost folosit spray lacrimogen – FOTO/VIDEO

Ajunul Anului Nou a adus din nou tensiune pe străzile comunei Ruginoasa, unde tradiționala întâlnire a cetelor de mascați din zonele Vale și Deal a degenerat în incidente care au necesitat intervenția fermă a forțelor de ordine. Încă de...

Deputatul Bogdan Cojocaru: La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi —...

Dragi ieșeni, Dragi prieteni, La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi — oamenii acestui județ. 📍Iașul nu înseamnă doar străzi, instituții sau istorie, ci mai ales oameni: părinți,...

Niciun articol afișat