ADEVARUL: „Paradoxurile patrimoniului românesc! Două conace, două poveşti: unul hotel de lux, altul spital în paragină”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Vă aducem înaintea ochilor două poveşti despre două clădiri cu valoare istorică: cea a Conacului Cantacuzino-Deleanu din satul Deleni şi cea a Conacului Polizu Micşuneşti din Maxut. Cele două se află în apropiere unul de altul şi chiar mai mult decât atât cei care le-au contruit fac parte din aceeaşi familie. Totuşi realităţile reduc similitudinile aici.

Unul deşi, recunoscut ca valoare istorică, arată jalnic şi se degradează continuu funcţionând ca spital TBC, celălalt deşi are 130 de ani de istorie nu a intrat în atenţia nimănui dintre cei care au un cuvânt de spus în privinţa patrimoniului, însă câţiva oameni cu iniţiativă, care s-au ataşat de el, l-au făcut nu doar să-şi recapete gloria de odinioară, ci să devină o afacere cu totul şi cu totul specială. Altfel spus ne arată cam ce putem facem cu patrimoniu cultural, dincolo singurele idei pe care le au cei ce coordonează programe de cultură şi patrimoniu: muzee sau cel mult centre culturale.

Conacul Cantacuzino-Deleanu – o ruină cu statut de spital

Conacul Cantacuzino-Deleanu din Deleni este un conac construit în anul 1730 de hatmanul Iordache Cantacuzino-Deleanu în satul Deleni din comuna omonimă (județul Iași). El este înconjurat de un zid de incintă din piatră.
Ansamblul Conacului Cantacuzino-Deleanu din Deleni a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004, fiind considerat monument de importanţă naţională, categoria A.

Continuarea pe www.adevarul.ro

PULSUL ZILEI

Ajutor de înmormântare: Câți bani se acordă după decesul unui pensionar sau al unei persoane asigurate. Suma a crescut în 2026

Decesul unui pensionar dă dreptul persoanei care a suportat cheltuielile funerare să solicite o prestație financiară din bugetul asigurărilor sociale de stat. În 2026, valoarea acordată în această situație a crescut la 9.192 de lei, însă plata nu se...

Prognoza meteo până în 21 septembrie. Vara ne face o surpriză plăcută, toamna mai așteaptă

Meteorologii estimează că temperaturile vor rămâne şi în luna septembrie mai ridicate decât cele specifice perioadei, în special în regiunile vestice, sud-vestice, nordice şi centrale, în restul teritoriului ele fiind apropiate de cele normale. Ploile vor fi deficitare, în special în vestul...

Șapte muzee din județul Iași, pe harta Nopții Muzeelor la Sate

Șapte muzee și obiective culturale din județul Iași participă, pe 29 august 2026, la cea de-a patra ediție a Nopții Muzeelor la Sate, eveniment dedicat patrimoniului cultural din mediul rural. Programul propune expoziții de artă și etnografie, povești despre comunitățile locale,...

Un găinar din Hârlău a ieșit la furat după ce și-a băgat prietenii sub masă. Culmea, Curtea de Apel i-a tăiat un an și...

Un găinar din Pârcovaci le-a câștigat inimile magistraților Curții de Apel. După ce și-a băgat sub masă doi prieteni, plictisindu-se, bărbatul a ieșit în sat la furat. Judecătorii din Hârlău i-au dat cât să-i ajungă. Cei de la Iași...

Un nou cetățean de onoare și regulamentul cimitirelor, în ședința de la sfârșitul lunii august – DOC

Legislativul pășcănean este convocat în ședință ordinară pe data de 28 august de la ora 10. Pe ordinea de zi sunt 16 proiecte de hotărâre, 13 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, iar restul de câțiva dintre consilierii...

Loteria Română solicită anularea / modificarea „hotărârii anti-păcănele” inițiată de viceprimarul Claudiu Bodoașcă

Bâlbâielile administrative privind interzicerea păcănelelor în municipiul Pașcani au început să producă efecte. Loteria Română a început demersurile juridice pentru anularea hotărârii aprobate de legislativul local la inițiativa viceprimarului Claudiu Bodoașcă. Plângerea prealabilă a fost deja trimisă aleșilor locali,...

România se sufocă sub un nou val de caniculă. Meteorologii au însă și o veste bună

După câteva zile mai răcoroase, canicula a revenit în mare parte din țară. ANM a emis coduri portocalii de temperaturi foarte mari, se vor atinge chiar 4o de grade la umbră. Ziua, aerul va deveni irespirabil, iar nopțile vor fi...

GRILE Salarii profesori pe fiecare funcție, grad didactic și gradație de vechime, din noua Lege a salarizării 2026 – simularea sindicatelor pe baza propunerii de...

Noile salarii de bază care ar rezulta pentru profesori, educatori, învățători, institutori și personalul didactic universitar din ultima variantă a legii salarizării 2026 au fost calculate într-o simulare realizată de sindicate pe baza propunerii Guvernului, potrivit surselor Edupedu.ro. Documentul,...

e-Terra, din nou funcțională pentru plăți. ANCPI avertizează că pot apărea întârzieri

Funcționalitatea „Link de plată” din aplicația e-Terra a fost reactivată joi, 20 august, anunță Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Prin acest serviciu, persoanele autorizate și notarii pot trimite beneficiarilor, prin e-mail sau SMS, un link unic...
Paşcani
cer senin
31 ° C
31 °
31 °
35%
4.9m/s
100%
S
35 °
D
29 °
lun
31 °
mar
28 °
mie
29 °

Niciun articol afișat