Veşti bune pentru locatarii de la blocurile ANL din Paşcani. Primăria în calitate de proprietar al apartamentelor urmează că în câteva zile să clarifice contractele de furnizare a apei cu operatorul ieşean. În acest sens se aşteaptă o dispoziţie din partea primarului prin care administratorul public, Gică Zanet va fi desemnat să semneze documente. În paralel locatarii trebuie să îşi desemneze câte un reprezentant de scară care să se ocupe de citirea şi împărţirea consumurilor de apă. La două scări au fost deja înfiinţate asociaţii de proprietari.
Şi aici ar urma să fie eşalonate la plata consumul de peste un an de zile, pentru cei care nu îşi pot achita facturile. S-au acumulat debite de aproape 2 miliarde de lei vechi care au fost facturate, iniţial, Primăriei. Administratia locală a cerut ca datoriile să fie impuse la plata consumatorilor.
Până în prezent au fost încheiate contracte de furnizare a apei în peste jumătate din scările de bloc, majoritatea prin intermediul reprezentanţilor de scară. Problema a fost rezolvată aproape în totalitate în cartierele de case şi la societatile comerciale.