In perioada asta are de munca pana peste cap! Toata ziulica se invarte ca titirezul sa aduca un aport la campania ce se intrevede a fi dura si interminabila. Daca il vezi pe strada, nici nu-l recunosti, dar nici n-ai nicio sansa sa-ti zica ,,Hai noroc!’’. E in lumea lui si cu lumea lui. Cu cat se apropie termenul, cu atat e mai nefericit ca nu poate sa-si duca mai repede la indeplinire toate obligatiile. Si are destule.
E un tip fidel. Toata lumea il stie cat e de apropiat si de neinlocuit in preajma candidatului principal. Tocmai din aceste motive, si altele pe-deasupra, e insarcinat cu cea mai importanta treaba. Nu, nu sa meraga pe strada si sa lamureasca cetatenii ,dandu-le cate un petic de calendar, mai mult fortat, in maina. Cu asta se ocupa Georgescu, ca si asa prea multe n-a facut … Nici sa imprastie esarfele ce urmeaza a fi atarnate de gatul alora ce merg sa faca propaganda…Cu asta se ocupa amaratul de Ionescu.
Fiecare a fost investit cu cate o obligatie fata de partid, fata de candidatul ales la congresul al mare, fiecare isi stie foarte bine locul in ierarhia locurilor existente la vedere. In functie de cat e de sus, pe scara ce duce la varful piramidei partinice si cat de tare l-a ajutat buzunarul sa se aburce, i s-au dat sarcini si obligatii pe care tre’ sa le duca la un sfarsit glorios.
Altfel…excluderea! Si cui i-ar veni bine sa fie dat afara cu un sut puternic, dupa ce a tras ca boul in jug, sa ridice cumva roata carului, sa-l urneasca si sa-l faca sa mearga?
El are o obligatie cu mult mai mare, o munca ce-i da batai de cap, de inima si de pleoape, semn rau, caci el trebuie sa faca afisul. Cum care afis? Afisul, adica partea cea mai valoroasa a unei campanii! Afisul e totul intr-o astfel de situatie. El si cu el se pot manipula mase intregi, se pot lamuri unii nehotarati, se pot razgandi cei care se gandisera deja intr-un fel anume. Afisul e lucrul cel mai valoros, chiar inaintea discursului candidatului. Acesta, afisul, e cheia! Asa i-a zis seful staff-ului.
Si, ducandu-se catre casa, seara, obosit si flamand, si-a dat seama ce sarcina deosebita i-a fost incredintata, ce importanta are peticul ala de hatie lipit pe toate gardurile. Nici nu-si imaginase ca e atat de mare si puternica misiunea lui. Ba chiar se suparase cand unul, Marinescu, il propusese sa se ocupe de afise. Ca el intelesese ca va trebui sa merarga cu copiii, elevii de liceu, neamurile, cei care voiau un ban de-un rachiu, sa-i coordoneze unde si cum sa lipeasca afisele. Se suparase degeaba insa, ca seful campaniei ii aduse lamuririle de rigoare: ,,Domnule Preşurescu , sarcina matale e cea mai importanta, e misiunea cea mai grea. De asta depinde in proportie de 80% castigarea alegerilor!’’
Pai cum se gandea el, are o asa mare importanta hartia aia colorata, lipita ici- colo, la care nu se uita oamenii decat in scarba, pe care o jumulesc cei din opozitie, peste care se suprapun, straturi, straturi altele si altele…
Si totusi…Dintr-o data s-a luminat. Da, e cartea postala trimisa alegatorilor, dar o altfel de carte, una la vedere, una care reprezinta totul. Il reprezinta pe el, seful cel propus, asa cum trebuie sa para in ochii alegatorilor.
Dupa zile de chin interior, a cautat editura, grafician, fotograf, hartie cartonata de cea mai buna calitate, s-a consultat cu unul, cu altul si s-a gandit. In permanenta s-a gandit la toate de-odata, invartind ideile in cap ziua si mai ales noaptea.
Cand au fost stabilite toate, i-au fost aduse la birou si supuse analizei lui lucide si severe. I-au fost insiruite de-a lungul suportului toate fotografiile candidatului. Era tare frumos pictat. Nici nu stia pe care s-o alega. E buna si aia in care zambeste cu gura pan’ la urechi, dar parca are o suvita prea rebela de par . Nu, renunta la aia. O intoarce cu fata in jos, semn ca-i eliminata. Urmatoarea il prezinta solemn, cu fata radiind de siguranta, cu ochii putin oblici si patrunzatori, insa cu zambetul inexistent, ceea ce face sa te ia cu frig. Nu, nici asta nu-i buna. O intoarce . Cea urmatoare il arata cam slab la fata, alta i-a scos prea tare ridurile pe frunte, sau , in alta are cravata colorata prea tare.
Ia uite, ce buna ar fi fost asta, daca n-ar fi avut nasul asa de proieminent! El n-a vazut pana acum ca seful are nasul asa de mare. Chiar e culmea fotograful asta. De unde pana unde, a scos el nasosul asta? Pai el nu stie ca o fotografie trebuie retusata?
Il cheama pe trepadusul cu pozele si-i ordona sa modifice nasul propusului. Sa-l faca un pic mai scurt si mai subtirel. Si creioneaza el, cu pixul rosu, cam cum ar trebui ala sa modifice poza. Asa, apoi sa schimbe si culoarea cravatei, ca aia e cu dungi rosii si albastre, s-o faca cu dungi albe si verzi si pe alocuri sa-i puna si-o bulinuta portocalie. Asa, ca sa fie mai tinereasca. Sa-i dea si o nuanta de roziu sters la buze…asa, inrosi el poza cu pixul…Si cam asa sa arate. Caricatura era gata. Asta ar fi trebuit sa fie alesul.
A..Stai, fondul afisului nu-i bun, parca ar trebui sa fie mai albastru. Schimba pixul si albastri partea din spate a celui din poza, apoi privi cu atentie sloganul.
Ei, bine ca s-a uitat cu atentie. Ia uite, domnule, era s-o gresim tare!
Nu trebuie scris cu asa litere, trebuie putin ingrosate si mai imprasitate. Asa , ca un joc de de fluturi pe fondul ala schimbat. Si ..ia sa vad cum suna daca as fi eu alegatorul de pe strada si-as citi : ,,Cu mine viitorul e altfel!’’Oare n-ar fi mai bine ,,Viitorul e cu mine altfel!’’ Nu, dar daca ar fi :,, E altfel viitorul cu mine!’’sau… ,,E cu mine altfel viitorul?’’.
Se scutura ca de-o furnicatura pe sira spinarii. Doamne, daca il paraste pozarul c-a zis asa? Se uita spre fotograf si il vazu preocupat sa stranga toate pozele inturnate cu fata in jos si adunand mostrele de carton, nemultumit de modificarile impuse.
– Domnu’ Preşurescu , eu zic, daca nu va suparati, ca ar fi mai bine sa-l mai pozez o data, ca n-am cum sa-l fac cu nasul mic.