Programele de tip after-school sunt oficializate inclusiv prin implicarea financiară și organizatorică a părinților, acolo unde „statul, consiliile judeţene sau consiliile locale nu finanţează programul ‘Şcoala după şcoală’”, potrivit noii legi adoptate de Senat luni. Pentru a intra în vigoare, lege trebuie promulgată de președintele României.
Regulile noi prevăd inclusiv implicarea profesorilor în aceste activități plătite de către părinți, neexistând o condiție ca profesorii respectivi să nu fie de la clasa din care sunt elevii. Din contră, aducerea unor cadre didactice din exterior, de la alte școli, este împiedicată prin introducerea în lege a unei aprobări din partea Consiliului de Administrație. În prezent, există voci care susțin că implicarea profesorilor de la clasă în programe after school plătite încalcă normele de etică și Regulamentele școlare prin faptul că pot fi asimilate meditațiilor.