AJOFM Iasi spune că șomajul e în scădere. Peste 4.000 de șomeri la grupa 40 – 49 ani

La sfârşitul lunii aprilie 2016, rata şomajului înregistrat în judeţul Iaşi a continuat trendul descendent, ajungând la 4,39%, în scădere cu 0,05 pp faţă de cea din luna martie a anului 2016 şi mai mică cu 0,46 pp decât cea din luna aprilie a anului 2015.

Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi (AJOFM), în luna aprilie 2016, era de 12.946 persoane, în scădere cu 145 persoane faţă de luna precedentă.

În ceea ce priveşte categoria de vârstă, cel mai mare număr de şomeri a continuat să fie înregistrat de grupa 40-49 ani, respectiv 4.003 persoane, urmată de grupa 30-39 de ani (2.800 persoane), cei mai puţini şomeri regăsindu-se în grupa de vârstă 25-29 de ani (714 de persoane).

Şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Iaşi (89,00%). Şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 7,00% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,00%.

În cursul lunii aprilie 2016, funcţionarii AJOFM Iaşi au acordat asistenţă profesională finalizată cu încheierea de contracte individuale de muncă pentru 1.058 de persoane.

PULSUL ZILEI

Pachetul de protecție socială pentru pășcăneni nu a fost aprobat

Municipiul Pașcani nu este in stare sa își protejeze categoriile defavorizate, Este vorba de cetățenii cu venituri mici care nu au ce pune pe masa de Paste si Crăciun dar si de cei care nu reușesc sa își achite...

Detectoare de incendiu în fiecare apartament din blocurile noi. Dezvoltatorii care nu le montează riscă amenzi de până la 50.000 lei

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să monteze detectoare autonome de incendiu în fiecare apartament din blocurile noi pe care le construiesc, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptată de Guvern, care a intrat în vigoare în luna martie. Măsura este...

Din 30 martie, ajutorul de înmormântare crește la 9.192 de lei. Cine primește banii și în ce condiții

Persoanele care suportă cheltuielile de înmormântare pot primi, începând de luni, 30 martie, un ajutor de deces de 9.192 de lei, în cazul decesului unei persoane asigurate sau pensionate în sistemul public. Dacă însă a decedat un membru de...

Liceul Nicolae Iorga din Pașcani organizează o nouă ediție a Festivalului Concurs de Folclor „La Fântâna Dorului”

Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga” Pașcani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani, vă invită să participați la: FESTIVALUL–CONCURS DE FOLCLOR „LA FÂNTÂNA DORULUI” Ediția a VIII-a – C.A.E.J. 2026 📅 Data desfășurării: 15...

Marșul pentru viață duminică, 29 martie, la Pașcani și Târgu Frumos – VIDEO

Participare numeroasă, duminică, 29 martie, la Marșul pentru Viață organizat în Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău, chiar dacă vremea a fost ploioasă. Oameni, de toate vârstele, au ales să fie prezenți pentru a transmite un mesaj de solidaritate față...

Cadre didactice de la Școala Specială Pașcani, schimb de experiențe într-o școală din Olanda

În perioada 23-27.03.2026, patru cadre didactice de la Școala Gimnazială Specială Pașcani au participat la o mobilitate de tip job shadowing desfășurată pe parcursul a 5 zile la instituția de învățământ Heliomare Heemskerk College din Olanda. Activitatea a fost realizată...

Senatorul, Lucian Rusu: România are nevoie de stabilitate, nu de jocuri politice

Senatorul PNL, Lucian Rusu: "România are nevoie de stabilitate, nu de jocuri politice. Partidul Naţional Liberal guvernează cu responsabilitate pentru cetățeni. Nu vom accepta schimbarea regulilor în timpul jocului și nici resetarea arhitecturii guvernamentale într-un context deja complicat. Stabilitatea nu...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Încă 64 de kilometri ai Autostrăzii ,,Unirii”-A8, de astăzi în proiectare

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Încă 64 de kilometri ai Autostrăzii ,,Unirii” Târgu Mureș-Târgu Neamț intră de astăzi în etapa de proiectare, un pas decisiv pentru construirea Autostrăzii dintre Transilvania și Moldova. De astăzi, 30 martie 2026, Asocierea condusă de constructorul...

Carambol la intrarea în Blăgești, în această dimineață. Patru mașini implicate

Un carambol în care au fost implicate patru autovehicule a avut loc luni dimineața, 30 martie pe DN 28A, la intrarea în localitatea Blăgești, pe sensul de mers spre Pașcani. Deși impactul a fost unul serios și a dus...

Sorin Olariu, proiect pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

Un consilier local din Pașcani a depus un proiect de hotărâre pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc pe raza municipiului. Sorin Olariu consideră că acestea ar trebui scoase din Pașcani pe motiv că reprezintă un pericol atât pentru...
Paşcani
ploaie ușoară
8.5 ° C
8.5 °
8.5 °
91 %
3.1kmh
100 %
mar
12 °
mie
9 °
J
9 °
vin
11 °
S
9 °

Niciun articol afișat