Ajutor pentru un bărbat cu coloana ruptă

Ajutor pentru un bărbat cu coloana ruptă

La omul sărac… nenorocirile se țin lanț. O familie din Pașcani se confruntă cu un alt necaz după ce veniturile sunt mici, problemele de sănătate sunt mari. Stâlpul familiei este băgat în ghips după ce și-a rupt coloana în două locuri.

Pricop Vasile, în vârstă de 49 ani, a ajuns la începutul acestei luni pe mâna medicilor după ce, la munca câmpului nu a ținut cont de efortul pe care îl face. Mai exact, fiind pe câmp, a ridicat o căpiță de fân de câteva sute de kg până când i-a pocnit coloana.

Având dureri îngrozitoare și mai ales că nu se mai putea mișca, medicii de la Ambulanța i-au acordat îngrijirile medicale necesare și l-a transportat la spitalul din Pașcani, iar de aici la Neurochirurgie Iași, unde a fost operat și pus în ghips. Trebuie să stea așa 45 de zile, urmând apoi o perioadă grea de recuperare.

Pentru că veniturile sunt mici, femeia având probleme de sănătate și o pensie pe caz de boală de câteva sute de lei a venit la Primăria Pașcani pentru a cere un ajutor de urgență pentru a putea cumpăra medicamentele atât de necesare în astfel de cazuri.

Cazul a fost preluat de funcționarii de la Compartimentul de Primiri Urgențe pentru a fi făcută o anchetă socială și să primească ajutor financiar, dat fiind că bărbatul muncea la Uzină, iar banii nu i-a luat nici acum.

Menționăm că nu este singurul caz care a venit astăzi să ceară ajutor bănesc pentru situații de urgență. Răspunsul primarlui Dumitru Pantazi, cel care a stat astăzi de vorbă cu ei, este acela de a depune actele necesare la Compartimentul care se ocupă cu cazuri sociale pentru a fi ajutate.

PULSUL ZILEI

APAVITAL anunță citirea de la distanță a apometrelor

Vești bune pentru pășcănenii care au contracte directe cu APAVITAL pentru furnizarea serviciului de apă și canalizare. Operatorul a anunțat că începând de joi, 5 martie, citirea apometrelor va fi făcută de la distanță prin transmisie radio cu ajutorul...

Apă pe rețeaua de la Gâștești în câteva săptămâni de zile

Vești bune pentru cetățenii din suburbia Gâștești Pașcani. Operatorul APAVITAL a anunțat că în câteva săptămâni  de zile ar putea furniza apă pe rețelele care tocmai au fost finalizate din fonduri europene. Începând cu data de 9 martie echipele de...

Încep lucrările de modernizare a iluminatului public

Încep lucrările de modernizare și extindere a iluminatului public din municipiul Pașcani și suburbiile Blăgești și Gâștești. Primarul municipiului a semnat ordinul de începere a lucrărilor. Investiția are o valoare de aproape 5 milioane de lei, bani obținuți prin...

Centrul de Consiliere și Tratare a adicțiilor din Pașcani dă startul activităților de prevenție, în școlile din municipiu

Centrul de Consiliere și Tratare a adicțiilor din Pașcani dă startul activităților de prevenție, în școlile din municipiu. "În această perioadă, Centrul de Consiliere și Tratare a persoanelor afectate de adicții ”Sf. Cuvios Cleopa de la Sihăstria”, Pașcani, dă startul...

Proiect: 5 lei subvenție la taxa de salubritate, pentru pășcăneni. Reduceri pentru familiile cu mulți copii

Pășcănenii ar putea plăti doar o parte din taxa de salubritate, restul urmând să fie acoperit de la bugetul local. Mai exact, din taxa de 20 lei/persoană/lună, cetățenii ar urma să achite 15 lei, iar diferența de 5 lei...

Tânărul sportiv paralimpic din Soci, Dumitru Șandru, are nevoie de ajutor. Vrea să reprezinte România la olimpiadele din Los Angeles

Tânărul sportiv paralimpic din Soci, Dumitru Șandru, are nevoie de ajutor. El se antrenează și participă în această perioadă la diferite competiții, dar visul cel mai mare este de a reprezenta România la Olimpiadele din Los Angeles în 2028....

Pregătiri pentru o nouă campanie de subvenție pentru fermieri

Pregătiri pentru campania de subvenții care se acordă fermierilor. APIA a transmis joi, 5 martie, informații cu privire la depunerea cererilor de plată pentru acest an, din perioada 16 martie – 5 iunie inclusiv. Astfel, Centrele județene și locale APIA...

România a pierdut aproape 10.000 de pensionari în februarie 2026. Cât a fost pensia medie

Un număr de 4.688.092 de pensionari era înregistrat în februarie 2026 în România, cu 9.978 mai puţini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.780 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice. Valoarea...

Peste 30 de medicamente noi, inclusiv pentru cancer, vor fi gratuite și compensate. Anunțul ministrului Sănătății

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat joi că 33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite şi compensate, iar pentru alte 19 medicamente se vor extinde indicaţiile terapeutice. "La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat astăzi o nouă actualizare...

Spectacol dedicat mamelor, pe 7 martie la Căminul Cultural Pârcovaci

Eveniment deosebit sâmbătă, 7 martie, la Pârcovaci. Casa de Cultură din Hârlău organizează de la ora 12.00, un spectacol dedicat mamelor cu ocazia zilei de 8 martie, "Cântec pentru mama".
Paşcani
nori împrăștiați
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
50 %
5.7kmh
45 %
J
8 °
vin
10 °
S
9 °
D
9 °
lun
11 °

Niciun articol afișat