back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Alegeri în școli. Campanie electorală pentru Consiliul elevilor

Campanie “electorală” în școlile din Pașcani: se alege președintele si membrii Consiliului Elevilor. Astfel, acestia sunt incurajati sa candideze pentru președinte, vice-președinți, secretar și directori de diferite departamente cum ar fi concursuri școlare, sport, cultură și educație sau avocatul elevului. Candidatii au la dispozitie doar cateva zile sa convinga pe colegii lor ca merita aceasta functie.

CAMPANIE ELEVI

Unitățile de învățământ se află în plină desfășurare a alegerile pentru structurile de conducere ale elevilor. Acestea au început pe 25 septembrie la nivelul fiecărei școli și se vor termina tocmai în ianuarie, când vor fi desemnații liderii naționali ai Consiliului Elevilor.

Prin intermediul acestei functii, elevii isi pot dezvolta abilitățile în plan personal și profesional, dar și spiritul organizatoric.

De exemplu, in anul scolar trecut, consiliul elevilor de la Liceul „Miron Costin” din Pascani a fost condus de Larisa Pristavu, care cu ajutorul colegilor a organizat dezbateri, concursuri si numeroase activitati la nivel de scoala.

LARISA PRISTAVU

După alegerile la nivel liceal și numirea președintelui în funcție, acesta poate candida pentru una din funcțiile consiliului județean al elevilor. Iar dacă ocupă una din funcțiile consiliului județean acesta poate candida pentru una din funcțiile consiliului regional sau național al elevilor.

Materialul video in cadrul buletinului de stiri INFOBIT.

PULSUL ZILEI

ARTIȘTI LA MICROFON – MARIA OPREA: MUZICĂ, TEATRU ȘI BUCURIA DE A DĂRUI – VIDEO

În această ediție „Artiști la Microfon”, o cunoaștem pe Maria Oprea din Pașcani, o tânără care cântă din suflet, iubește muzica, teatrul și voluntariatul. Am vorbit despre începuturile ei, despre emoțiile scenei și despre cum arta poate aduce lumină...

Programul colectării deșeurilor menajere în perioada 22.12.2025 – 03.01.2026

Societea locală de salubritate a publicat programul de colectare a gunoiului, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Ordonanța „trenuleț”, cadoul Guvernului pentru români!

Guvernul se pregătește să adopte marți seara, 23 decembrie 2025, așa-numita Ordonanță „trenuleț”, un act normativ prezentat oficial drept o soluție pentru stabilitatea economică a României în 2026, dar care, în realitate, riscă să devină lovitura finală pentru milioane...

Autoritățile studiază dispariția fermierilor români de pe piața cărnii de porc

Consiliul Concurenței a declanșat un studiu pentru a identifica barierele care limitează accesul fermierilor români pe piața procesării și comercializării cărnii de porc. Autoritatea vizează identificarea eventualelor disfuncționalități ale sectorului care ar putea afecta concurența și implicit consumatorii. Astfel, studiul...

Taxa pe stâlp – eliminată abia din 2027, IMCA se reduce la 0,5% şi se elimină tot din 2027, impozitul pe cifra de afaceri...

Impozitul pe construcţii (taxa pe stâlp) se va aplica până la finalul anului următor, la fel ca impozitul specific pe cifra de afaceri (ICAS), datorat de companiile din petrol şi gaze, prevede un proiect de ordonanţă de urgenţă pregătit...

Peste 800 de afaceri din Iași și-au pus pe pauză activitatea în 2025

Iașul intră tot mai vizibil într-o zonă de așteptare economică. Peste 800 de firme au ales să-și suspende activitatea în primele unsprezece luni din 2025, un semnal care plasează județul printre cele mai afectate din țară. Dincolo de cifre,...

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Niciun articol afișat