„Am creat dependenţa unei lumi de produsele de la Paşcani”

Oamenii de afaceri din regiunea de Nord-Est şi-au împărtăşit secretul succesului participanţilor la cea de-a doua zi a Iaşi Business Days.

Antreprenorii de top din Moldova au constituit punctele centrale de interes ale celei de-a doua zile a Iaşi Business Days. Cu poveşti interesante, în care încrederea în forţele proprii şi inovaţia au jucat roluri esenţiale, antreprenorii din regiunea de Nord-Est prezenţi la evenimentul de business al anului au oferit sfaturi colegilor lor mai tineri, aflaţi la început de drum. Unul dintre cei mai apreciaţi speakeri a fost managerul ieşean Doina Cepalis, mâna de fier din spatele unei companii care a reuşit ca în doar câţiva ani să pătrundă în nu mai puţin de 60 de ţări cu produsele realizate în fabrica de la Paşcani. „Cea mai mare valoare a unei companii este piaţa. Chiar şi pe timp de criză a trebuit să explic companiilor că România, Paşcani, Doina Cepalis este soluţia. La început mi s-a propus relocarea afacerii. Atunci am înţeles că România nu făcea parte din viaţa economică. Am început producţia cu zece angajaţi şi 10.000 de euro, credit personal. Secretul meu a fost că peste 70% din echipa mea este formată din tineri sub 30 de ani”, povesteşte antreprenorul ieşean care conduce compania Te-Rox Prod, numărul 1 în Europa în materie de siguranţă a copiilor în autovehicule.

Antreprenorul ieşean susţine că a reuşit să intre pe o piaţă dificilă cum este cea din China bazându-se pe dorinţa consumatorului de a deţine produse de renume. „Eu am avut o ambiţie. Să intru pe piaţa Chinei. Şi le-am luat produsele şi le-am vândut la preţuri nesimţit de mari. Le-am vândut branduri. Am creat dependenţa unei lumi de produsele pe care le facem la Paşcani. Vreau să rămân în topul exportatorilor români. Noi răspundem de siguranţa a trei milioane de copii pe an”, a completat Doina Cepalis, managerul Te-Rox Prod.

continuarea aici

PULSUL ZILEI

Accident rutier în localitatea Boureni. Patru persoane implicate

Comunicat: Un accident rutier s-a produs astăzi în localitatea Boureni, comuna Moțca, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod. Patru persoane au fost implicate în eveniment. Astăzi, prin Sistemul Național...

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.6 ° C
8.6 °
8.6 °
71 %
1.7kmh
100 %
lun
12 °
mar
14 °
mie
17 °
J
15 °
vin
10 °

Niciun articol afișat