luni, iunie 23, 2025
23.2 C
Paşcani
Login

Amenzi de peste 150.000 de lei, date de inspectorii DSV Iaşi. Aveţi grijă la cumpărăturile de Paşti!

În numai câteva săptămâni, inspectorii DSV au făcut 150 de controale în tot judeţul Iaşi, premergătoare sărbătorilor pascale. Au fost date amenzi în valoare de peste 15.000 de lei, societăţilor care nu au depozitat marfa corect dar şi comercianţilor care nu au respectat regulile impuse de lege. Au fost confiscate 60 de kg de peste, carne de pasăre şi aproape 200 de kg de produse alimentare.

Controalele inspectorilor Direcţiei Sanitar-Veterinare Iaşi de până acum pentru sărbătorile pascale au scos la iveală neregulile din pieţe, oboare, societăţi comerciale şi altele, din tot judeţul Iaşi. În numai câteva săptămâni, au fost date 15 amenzi, în suma de peste 15.000 de lei şi a fost suspendată activitatea unei simigerii. Unele dintre cele mai mari sancţiuni le-au primit crescătorii de animale pentru comercializarea acestora fără documente.

Reprezentanţii autorităţilor sanitare au confiscat şi sute de kilograme de marfă, printre care peste, carne de pasăre şi produse alimentare, precum bomboane, fursecuri, miere de albine şi altele.

Menţionăm că acţiunile vor continua şi în această săptămâna. Inspectorii recomandă cetăţenilor să fie atenţi la ceea ce cumpără, mai ales în această perioada, când începe nebunia cumpărăturilor pentru sărbători. Din cauza aglomeraţiei din magazine, pieţe, târguri să nu omiteţi să va uitaţi pe etichetele produselor, la vânzători sau la modul de prezentare.

Recomandări