Amenzi la bâlciul de la Lespezi

ACŢIUNE PREVENTIVĂ A POLIŢIOŞTILOR DE LA ECONOMIC

În data de 20 iulie a.c., în intervalul orar  09:00 –13:00, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice  cu sprijinul celor din cadrul  Poliţiei Municipiului Paşcani şi Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani, împreună cu reprezentanţi ai C.J.P.C. Iaşi şi D.S.V.S.A. Iaşi au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor de comerţ ilicit pe raza localităţii Lespezi jud. Iaşi şi în târgul săptămânal.

Au fostefectuate 45 de controale şi aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 61.750 lei, dintre care 19 conform Legii nr. 12/1990, două conform O.G. nr. 28/1999,  două conform O.G. nr. 195/2000,una conform HG 348/2004 şi una conform O.G. 984/2005.

Au fost confiscaţi 1.025 lei şi articole vestimentare.

EXEMPLE:
1. Un bărbat, de 55 ani a fost depistat în jurul orelor 09:00 în târgul săptămânal din  Lespezi comercializând produse alimentare şi de tip fast food fără a fi autorizat şi fără a avea afişate preţurile practicate. Acesta a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii 12/1990 cu amendă contravenţională  şi s-a dispus confiscarea sumei de 250 lei provenită din vânzări.

2.În urma verificărilor efectuate la  o societate comercială din com. Lespezi, inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi au constatat că societatea avea expuse la vânzare produse alimentare cu modificări organoleptice evidente cauzate de depozitarea neadecvate. Societatea a fost sancţionată contravenţional conform prevederilor HG 984/2005 şi s-a dispus distrugerea alimentelor.

 

PULSUL ZILEI

Tichetul de energie pentru consumatorii vulnerabili, prelungit până la finalul lui 2026, fără depunerea unei noi cereri

Persoanele care beneficiază deja de tichetul de energie în valoare de 50 lei nu trebuie să depună o nouă cerere pentru a obține ajutorul până la finalul anului, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Acordarea...

Opoziția a avut dreptate! Restaurantul din proiectul „Peștișorul”, eliminat pentru a putea fi semnat contractul de finanțare

Ies la iveală noi probleme în proiectul depus la finanțare pentru modernizarea lacului Peștișorul. Administrația locală nu poate semna contractul pana când nu va face o serie de modificări și clarificări mai ales în legătura cu funcționalitatea clădirii care...

Când vor fi asfaltate străzile din Aerodrom

Străzile din cartierul Aerodrom nu vor fi asfaltate nici in acest an. Administrația locală are în vedere lucrări de asfaltare doar pe 3 străzi din bugetul local anul viitor. Până atunci ar urma să fie realizate documentațiile tehnice. Este vorba...

Ședință despre problemele școlilor din Pașcani

Întâlnire importantă în sala de ședințe a Primăriei Pașcani. Pe 6 martie începând cu ora 10, directorii unităților de învățământ din municipiu au discutat împreună cu reprezentații Primăriei despre modul de gestionare a unor servicii din cadrul școlilor, după...

Spectacol aniversar și premiere, la final de sărbătoare la „Miron Costin” Pașcani – VIDEO

Zilele Liceului Miron Costin din municipiul Pașcani, în cadrul cărora au fost sărbătoriți cei 26 de ani de când școala poartă titulatura de liceu s-au încheiat vineri, 6 martie, cu activități cu ecou. De dimineață, la Clubul Copiilor a avut...

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a concursului „Muguri de cântec românesc” organizat de Ansamblul Profesionist „C-tin Arvinte” al Consiliului Județean Iași

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a concursului "Muguri de cântec românesc" organizat de Ansamblul Profesionist "C-tin Arvinte" al Consiliului Județean Iași "Dragi prieteni, Astăzi încep înscrierile pentru ediția a VI-a a Concursului de interpretare vocală a cântecului popular ”Muguri de...

Tânăra pictoriță din Pașcani, Alexandra Atodiresei, vă invită la o nouă expoziție. „Universul feminin”, vernisaj de 8 martie, la Pașcani

Tânără pictoriță din municipiul Pașcani, Alexandra Atodiresei, a pregătit un nou eveniment cu arta ei. Este vorba despre o nouă expoziție intitulată "Universul feminin", a cărei vernisaj va avea loc pe 8 martie, de la ora 14:00 la Elite...

Tâlhărie la Pașcani pe stradă. O fetiță a fost lăsată fără telefon. Doi jandarmi l-au prins pe făptaș în scurt timp

Intervenție rapidă la Pașcani a jandarmilor. Doi dintre colegii de la Detașamentului de Jandarmi Târgu Frumos, plt. Ioan R. și plt. Nicușor B., dacă are activează la Pașcani au reușit să prindă un hoț la scurt timp după ce...

O nouă mobilitate internațională pentru trei cadre didactice de la Liceul Special Moldova

C.P. În cadrul primului an de acreditare, prin proiectul 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319038 ne dorim formarea continuă a cadrelor didactice și a personalului auxiliar în diverse metode inovative: teatru incluziv, gamification și outdoor. În acest context, trei cadre vor participa în Spania,...
Paşcani
nori împrăștiați
9.4 ° C
9.4 °
9.4 °
60 %
1.6kmh
33 %
S
11 °
D
10 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
14 °

Niciun articol afișat