Amenzi mai mari pentru cei care tulbură liniștea publică

Refuzul persoanelor de a se legitima, neplăcerile provocate vecinilor prin gălăgie și nerespectarea orelor de liniște, lăsarea animalelor periculoase în libertate sau cerșetoria vor fi sancționate cu amenzi mai mari decât în prezent, potrivit unei propuneri legislative ce tocmai a trecut de votul senatorilor. Ultimul cuvânt îl vor avea însă deputații.

Faptele de încălcare a normelor de ordine și liniște publică vor putea fi sancționate mai dur, dacă Propunerea legislativă pentru modificarea art.3 din Legea nr.61/1991, votată astăzi de senatori, va trece și de votul (decisiv) al Camerei Deputaților. Apoi, ar mai avea nevoie și de aprobarea șefului statului și de publicarea în Monitorul Oficial.

Pe de o parte, vor crește limitele între care sunt amendate cerșetoria, refuzul de a te legitima, lăsarea în libertate a animalelor periculoase și scrisul sau desenatul fără drept pe clădiri ori ruperea/distrugerea unor afișe sau reclame. Proiectul prevede aici amenzi între 300 și 800 de lei, în contextul în care acum sunt între 100 și 500 de lei.

Apoi, amenzile vor fi între 400 și 1.200 de lei (în loc de 200-1.000 de lei) pentru săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență, provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice, deranjarea vecinilor prin gălăgie ori alungarea din locuința comună a soțului sau soției, a copiilor, precum și a oricărei alte persoane aflate în întreținere.

Pentru nerespectarea orelor de liniște vor exista amenzi între 700 și 1.800 de lei, în contextul în care acum amenzile sunt între 500 și 1.500 de lei.

Firmele care pot fi sancționate și cu suspendarea activității pe perioade cuprinse între 10 și 30 de zile vor risca suspendarea pe perioade de până la 40 sau 50 de zile, conform proiectului. Faptele vor rămâne, în continuare, aceleași: vânzarea de alcool minorilor sau persoanelor în stare de ebrietate, nerespectarea orelor de liniște, servirea de băuturi alcoolice în zilele și orele când acest lucru nu e permis, precum și în cazul grevelor, manifestațiilor publice etc.

Atenție! Propunerea legislativă NU se aplică momentan. Ea trebuie să fie adoptată de Camera Deputaților, aprobată prin decret de șeful statului și publicată în Monitorul Oficial.

Sursa Avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.4 °
4.4 °
77 %
7.4kmh
85 %
J
8 °
vin
9 °
S
11 °
D
15 °
lun
9 °

Niciun articol afișat