În premieră, în ţara noastră se iau, în sfârşit, măsuri pentru prevenirea comportamentului violent. De acum, atacatorii faţă de care instanţele emit ordine de protecţie vor fi obligaţi să urmeze consiliere psihologică. Pot apela la psihologii colaboratori cu Serviciile de Probaţiune sau pot merge la orice terapeut. Condiţia e să participe la minim o şedinţă pe lună.
„Toată ideea cu această lege a plecat de la tragedia care s-a întâmplat în Ilfov, cu Teodora Marcu, tânăra ucisă de fostul ei partener. Dacă dăm doar un ordin de protecţie, el este eficient un an de zile, pentru că am mărit şi perioada în care poate fi emis, dar după perioada asta, dar după perioada asta dacă nu se întâmplă nimic în mintea agresorului sau în comportamentul lui, este foarte posibil ca lucrurile să se repete”, a declarat pentru Observator Ana-Cynthia-Ioana Păun, Senatoare USR, initiatoarea legii.
Agresorii trebuie să prezinte polițiștilor dovada participării lor la terapie, în caz contrar, pot fi amendați cu sancțiuni ce încep de la 5.000 de lei și pot ajunge până la 10.000 de lei. Psihologii consultați de reporterii Observator susțin că o ședință pe lună nu ar fi suficientă, însă este mare nevoie de ele pentru eliminarea comportamentului violent.
