Amenzi pentru că magazinele nu erau supravegheate

Control amănunţite în această perioada la societăţile comerciale din judeţ. Pentru că au fost găsite nereguli în urmă unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii din Paşcani, pe parcursul a câtorva ore în noapte de 29 spre 30 iunie, patronii a două societăţi comerciale au fost amendaţi cu câte 2 mii de lei, întrucât nu au fost luate măsuri de asigurare cu pază.

Poliţiştii au controlat 24 de societăţi comerciale, 14 paznici, dintre care unul a fost îndrumat să urmeze cursurile de calificare în vederea obţinerii atestatului professional, au fost făcute 6 informări către administratorii de societăţi comerciale privind obligativitatea asigurării cu pază a unităţilor pe care le administrează.

În urma acţiunii pe linia pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţiei persoanelor, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4000 lei.

PULSUL ZILEI

Elevi ai Liceului „Miron Costin” Pașcani, calificați în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS

Comunicat: Echipa 4Real de la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani s-a calificat în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS „Think Smart, Create Green” 2026, competiție dedicată elevilor care propun soluții inovatoare pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităților. Echipa este alcătuită...

Câți bani a atras Primăria Pașcani din fonduri europene?

  La ultima conferință de presă, un pășcănean care urmărea transmisia pe canalul de Facebook al BIT TV l-a întrebat pe primar dacă a auzit de fonduri europene, în contextul în care edilul s-a plâns că nu sunt bani la...

Românii pot investi din nou în titluri de stat TEZAUR. Dobânzi de până la 7% și venituri neimpozabile

Ministerul Finanțelor a lansat luni, 9 martie, o nouă ediție a Programului TEZAUR, prin care statul se împrumută de la populație prin titluri de stat destinate persoanelor fizice. Programul se desfășoară până pe 3 aprilie 2026 și oferă dobânzi...

Consilierii pășcăneni, în ședință de urgență. La Târgu Frumos sunt diminuate taxele și impozitele locale

Legislativul pășcănean este întrunit în ședință extraordinară pe 10 martie a.c., de la ora 10.00. Pe ordinea de zi este un singur proiect de hotărâre de modificare/completare a unei hotărâri cu privire la dotarea cu mobilier, materiale didactice și...

Șoferii își pot afla acum istoricul de amenzi și numărul de puncte de penalizare. Serviciul e valabil de pe 6 martie 2026

Poliția Română anunță noi funcționalități pe platforma digitală a Ministerul Afacerilor Interne, care permit șoferilor să consulte online starea dreptului de a conduce și numărul punctelor de penalizare, în secțiunea „Istoric de sancțiuni la regimul circulației”. Cum pot fi verificate...

Ce se întâmplă cu vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo până pe 23 martie pentru fiecare regiune a țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, valabilă între 9 - 23 martie. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă în majoritatea regiunilor țării, cu maxime ce pot...

Când și cu ce bani vor fi extinse rețelele de canalizare? Zeci de străzi cu deversări necontrolate

Administrația locală din Pașcani nu va aloca în acest an niciun leu de la bugetul local pentru extinderea rețelelor de canalizare. În momentul de față, din cele 231 de străzi, pe 94 nu sunt deloc conducte de canalizare, mai...

Înscrieri la rugby

Oportunități pentru tinerii care vor să facă un sport de performanță și să se dezvolte armonios. Clubul CSM Pașcani face înscrieri la rugby. Antrenamentele vor fi gratuite cu unul dintre cei mai buni antrenori din tară, Marcel Grecu Gontineac. Iată...

Bebeluș intoxicat, lapte praf cu apă din fântână

  Un bebeluș de doar 21 de zile, internată Spitalul de Urgență din Pașcani a fost preluat cu elicopterul si transportat la Spitalul Clinic de Urgență „Sfânta Maria” - Iași. Medicii cred că nou-născutul ar fi fost intoxicat cu nitriți după...

Cu ce partide ar vota românii dacă ar avea loc alegeri parlamentare duminică

Cel mai recent sondaj de opinie ce reflectă intenția de vot a românilor plasează partidul AUR în continuare pe prima poziție, la un scor dublu față de PSD.Potrivit cercetării sociologice, dacă mâine ar avea loc alegeri, echipa lui George...
Paşcani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
12.7 °
41 %
5kmh
7 %
mar
17 °
mie
15 °
J
14 °
vin
14 °
S
12 °

Niciun articol afișat