ANAF și POLIȚIA bombardează comercianții din piețele, târgurile și magazinele din zona Pașcani și împrejurimi

Din ce în ce mai multe controale ale Inspectoratului de Poliției Județeană și Agenției Naționale de Administrație Fiscală (ANAF ) vizează în zona Pașcani comercianții și modul în care ei respectă legea, iar cei care nu eliberează bonuri fiscale, fac comerț de contrabandă sau încalcă legislația rutieră au primit amenzi sau li s-a suspendat activitatea.
În week-end comercianții din zona Pașcani au fost practic bombardați de verificări, mulți dintre ei preferând să închidă ușile magazinelor mai devreme de încheierea programului pentru a nu se afla în situația în care să le fie suspendată activitatea.
Lucrătorii de la ANAF au acționat sâmbătă în special în piețele din Pașcani și unități alimentare, având în centru în special verificarea noilor prevederilor referitoare la eliberarea de bonuri fiscale.

Polițiștii au avut și ei acțiuni similare de verificare care au vizat vineri și sâmbătă, 9 zone din jurul Pașcani-ului, fiind controlate în special târgurile din împrejurimi, așa cum declară și Anca Vîjîiac, purtătorul de cuvant al IPJ Iași.

”La data de 21 martie a.c., poliţiştii păşcăneni au organizat şi desfăşurat o acţiune pentru prevenirea comerţului ilegal cu alcool, tutun şi produse alimentare, precum şi pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea faptelor comise cu violenţă şi a furturilor.”

Scopul acestor acțiuni au avut în centru combaterea comerțul ilicit și a comercializării produselor de contrabandă, iar polițiștii au acționat împreună cu lucrătorii de la Poliția Rutieră, fiind verificate peste 100 de persoane pentru abateri ale circulației rutiere, amenzile ridicându-se la peste 20 de mii de lei.

”Astfel au fost controlate 9 unităţi de alimentaţie publică, 38 autovehicule şi legitimate 49 persoane. Au fost conduse la sediul poliţiei pt. verificări 2 persoane şi au fost avertizate 5 persoane. Au fost aplicate 21 sancţiunicontravenţionale, dintre care 4 la Legea nr. 61 per 1991, 14 conform OUG 195 per 2002 şi 3 pt. alte abateri.”
Mai menționăm că în urma verificărilor din week-end au fost depistate nereguli și cu privire la sistemele de pază și protecție, iar cele mai multe abateri și amenzi au fost pe linie rutieră, un exemplu primit de la reperezentanții poliției vizând un tânăr din Pașcani, care a fost amendat cu aproape 200 de lei pentru că nu purta centura de siguranță și vorbea la telefon în timp ce conducea.
”C. Mihai, de 26 ani, din com. Moţca, care conducea un auto pe strada Gării, din mun. Paşcani, fără a purta centura de siguranţă şi folosind telefonul mobil, a fost sancţionat cu 195 lei amendă, conform OUG 195 per 2002.”

Noile modificări legislative cu privire la eliberarea bonurilor fiscale, numărul infracțiunilor de pe linie comercială date de comerțul ilicit sau de contrabanda cu diferite produse alimentare, tutun sau alcool, determină poliția și organele de specialitate să mărească numărul de controale pentru a preveni și diminua astfel de încălcări ale legii.

PULSUL ZILEI

Lansare de carte, la Zilele Colegiului Național Mihail Sadoveanu Pașcani – VIDEO

Literatura, muzica și întâlnirile cu oameni de cultură au deschis seria manifestărilor dedicate Zilelor Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani. Marți, 3 noiembrie, elevii și profesorii actuali și cei pensionari au avut ocazia să îl întâlnească pe scriitorul și...

Biblioteca Colegiului „Mihail Sadoveanu” a fost modernizată. Spațiul a fost inaugurat de Zilele Școlii

Biblioteca din cadrul Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani a fost modernizată, iar noul spațiu a fost inaugurat oficial marți, 3 noiembrie, în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor colegiului. Lucrările au fost realizate cu sprijinul unei sponsorizări oferite de compania Rompak...

Schimbare majoră pentru pacienții din România. Peste 40 de medicamente ar urma să intre pe lista compensatelor până la finalul anului

Ministerul Sănătății pregătește o reformă structurală a politicii medicamentului, prin care pacienții români ar urma să aibă acces mai rapid la terapii moderne și medicamente inovative. Ministrul Alexandru Rogobete anunță că, într-o primă etapă, peste 40 de molecule noi...

Insule ecologice blocate. Unde aruncăm gunoiul, domnule primar? – VIDEO

Ce puteți face când nu funcționează insulele ecologice? Depozitați gunoiul pe jos sau sunați la Primărie? Un cetățean din Pașcani a ales să facă o filmare și să o posteze pe Facebook cu un mesaj adresat primarului Marius Pintilie.  În...

ANAF introduce un nou sistem de verificare a angajaților: Românii vor putea reclama cum sunt tratați la ghișeu. Ce se schimbă de săptămâna viitoare

Românii care se prezintă la sediile Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) vor avea posibilitatea să evalueze modul în care sunt tratați de funcționari, dar și calitatea serviciilor de care beneficiază. Instituția va introduce, începând de săptămâna viitoare, un...

Reparații în bătaie de joc

La Pașcani, unele gropi din asfalt sunt acoperite cu lopata pe timp de ploaie. Materialul folosit este rezultat din lucrările de intervenție pe străzi, adică resturi de asfalt amestecate cu prundiș. Un șofer care aștepta să alimenteze mașina în stația...

Invitație cu întârziere pentru afaceri cu ucraineni

Dacă aveți spații comerciale, de depozitare sau terenuri pentru dezvoltarea unor afaceri în municipiul Pașcani și vreți să le vindeți sau să le închiriați, înștiințați administrația locală. Primarul Marius Pintilie vă îndeamnă să trimiteți informațiile necesare și datele de...

Festivitate în cinstea profesorilor care au ieșit la pensie, duminică, 8 noiembrie, la Pașcani

27 de cadre didactice care au ieșit la pensie în anul școlar trecut vor fi premiate în cadrul unei festivități organizate de Sindicatul „Spiru Haret” Iași. Evenimentul va avea loc duminică, 8 noiembrie, de la ora 10:00, și va...

Locuitorii din Moțca rămân fără apă la robinete, miercuri, 4 noiembrie

APAVITAL S.A. informează că, miercuri, 4 noiembrie 2026, în intervalul orar estimat 08:00–18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru utilizatorii din localitatea Moțca, comuna Moțca. Întreruperea este necesară pentru igienizarea rezervorului de apă potabilă din localitatea Moțca, cu o...

Ieşeni, ministrul Sănătăţii vrea fotografii şi comentarii cu mâncarea din spitale!

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le cere pacienţilor şi aparţinătorilor să trimită fotografii cu mâncarea primită în spitale, pentru a vedea ce ajunge efectiv în farfuriile bolnavilor. Oficialul vrea să afle atât unde hrana este de calitate, cât şi în...
Paşcani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
10 °
82%
3.3m/s
0%
mar
11 °
mie
12 °
J
8 °
vin
7 °
S
6 °
Articolul precedent
Articolul următor

Niciun articol afișat