Aniversare la 100 de ani

Aniversare rară într-o comună din apropierea Pascaniului. O bătrână a împlinit 100 de ani de la naştere iar astăzi familia s-a adunat să îi ureze, La Mulţi Ani”. Se numeşte Maria Olaru din comună Stolniceni Prajescu născută în anul 1915., “în luna Maicii Domnului” aşa cum povesteşte chiar sărbătorita.
I-au fost astăzi alături cei doi copii şi nepoţii. Şi primarul a ţinut să participe la eveniment pentru că sunt puţini săteni care au ajuns la o vârstă aşa de înaintată. I-a adus în dar un buchet de flori, un tort şi şampanie. De asemenea a primit un mic ajutor financiar de 500 de lei de la bugetul local.
Maria Olaru a sărbătorit aniversarea celor 100 de ani, în întuneric. Asta deoarece este între timp şi-a pierdut vedere din cauza bătrâneţii. Lumina însă vine din suflet după o viaţă plină de provocări. Îşi aduce aminte de războiul din 1944 când a fost nevoită să plece de acasă împreună cu familia dar şi de cele mai frumoase clipe din viaţă. S-a căsătorit la 22 de ani şi are doi băieţi. A rămas singura din 1992, atunci când i-a murit soţul Acum trăieşte împreună cu unul din copii şi se bucura de dragostea familiei.
La Stolniceni au mai fost încă doi bătrâni care au ajuns la vârsta de 100 de ani. Este vorba despre Gheorghe Bursuc şi Victoria Cobzaru din satul Cozmeşti. Şi ei au fost sărbătoriţi de comunitate acum doi ani de zile dar sau stins din viaţa mai târziu.
Menţionăm că speranţa de viaţă în România este de 74,5 ani conform ultimelor statistici. Ţara noastră este unul dintre statele UE cu cea mai scăzută speranţă de viaţă, iar rata mortalităţii este printre cele mai ridicate, înregistrându-se în schimb o incidenţă scăzută a cazurilor de cancer şi, mai ales, a celor de diabet, potrivit unui raport al OECD şi al Comisiei Europene.

PULSUL ZILEI

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.3 ° C
6.3 °
6.3 °
56 %
4.5kmh
100 %
vin
7 °
S
11 °
D
12 °
lun
13 °
mar
14 °

Niciun articol afișat