ANL SRL: 8 chiriasi mai detin alte case si terenuri, datorii uriase, contracte ilegale, afaceri cu apartamentele statului

În timp ce sute de familii de tineri, unii cu copiii, aşteaptă repartizarea unei locuite de la stat, la Paşcani 8 apartamente ANL sunt ocupate, în mod abuziv, de proprietari care mai deţin alte proprietăţi.
În acesta situaţie contractele de închiriere ar fi trebuit, demult, reziliate de funcţionarii Primăriei iar apartamentele să fie repartizate următorilor de pe listă. Nu s-a întâmplat deloc aşa iar locatarii au fost lăsaţi să acumuleze şi datorii uriaşe pentru neplata chiriei şi a utilităţilor. Abia după ce problema a fost descoperită de inspectorii Curţii de Conturi ei au fost acţionaţi în judecată pentru a părăsi locuinţele.
anl raport cc
În raportul de control se precizează că, în două din cele opt cazuri, contractele de închiriere au fost încheiate “în condiţiile în care beneficiarul în cauză mai deţinea şi o altă locuinţa…”. Restul le-au dobândit prin cumpărare sau moştenire după obţinerea unei locuite ANL. În ambele cazuri contractile trebuiau reziliate imediat dar ele au fost prelungite.
În acesta situaţie se afla Petru Bucovina – casa şi teren din moştenire şi locuinţa ANL, Adrian Magherca – casa şi locuinţa ANL, Marius Radeanu – casa şi locuinţa ANL, Iustinian Berbece – casa moştenită şi locuinţa ANL, Dragoş Dragomirescu – apartament şi locuinţa ANL, Chiriac Brandusa- garsonieră şi locuinţa ANL, Elena Ailenei – garsonieră şi locuinţa ANL.
În acelaşi raport se mai arată că în cel puţin trei cazuri contractele de închiriere au fost atribuite sau prelungite în condiţiile în care beneficiari aveau datorii la plata chiriei de 88.000 lei. Primăria refuza să spună numele celor trei persoane dar ei se afla pe lista celor care au fost deja acţionaţi în instanţă pentru recuperarea debitelor.
Este vorba despre Petru Bucovina – 53222 lei, Mihai Ciobanu – 37.000 lei (în curs de evacuare prin hotărâre judecătorească), Costel Baltag -48861 lei, Oltita Dănilă, Cristian Humiciuc – 69073 lei, Corneliu Roman, Doina Isachi – 47742 lei, etc. Sumele sunt cele raportate Consiliului Local în septembrie 2012 atunci când locatarii au fost scutiţi de penalităţi şi au beneficiat de eşalonări la plată.
Menţionăm că în acelaşi raport inspectorii au precizat şi alte nereguli grave privind gestionarea locuinţelor ANL. Au fost depistate situaţii în care contractele de închiriere au fost încheiate după ce chiriaşii au primit repartiţie şi au locuit în apartament. Nu se precizează însă daca si cine a plătit chiria şi utilităţile în acesta perioadă. Mai mult sunt apartamente închiriate deşi contractele sunt expirate iar în alte cazuri contractele nici măcar nu au fost încheiate:, neprezentarea dovezii existenţei unor rapoarte contractuale bilaterale în situaţia tuturor locuinţelor închiriate…” Altfel spus există situaţii în care unele locuinţe ANL au fost subinchiriate sau sunt folosite de alţi chiriaşi decât cei care au primit repartiţiile, iar asta se întâmplă, in mod illegal, de ani de zile. Sandu Apetrei funcţionarul public responsabil cu patrimonial municipiului spune că aceste probleme au apărut până în anul 2012 iar acum sunt în curs de soluţionare.

PULSUL ZILEI

Tichetele sociale de Paște și Crăciun nu sunt cadouri electorale! PSD-ul insistă, primarul Pintilie refuză. Alte primării au grijă de cei cu venituri mici

Organizația PSD Pașcani insistă ca persoanele cu probleme sociale să primească tichete alimentare de Paști și Crăciun. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost respins deja, dar inițiatorii au revenit cu un alt proiect care ar urma...

Atenție unde parcați mașinile! A început curățenia de primăvară în Pașcani – FOTO

Odată cu încălzirea vremii, a început curățenia de primăvară în municipiul Pașcani, iar șoferi sunt rugați să fie atenți unde își lasă mașinile în următoarele zile. În această perioadă se desfășoară lucrări de curățare a rigolelor și de spălare a...

Exercițiu de evacuare în caz de cutremur la Colegiul Sadoveanu Pașcani

Soneria de la Colegiul Sadoveanu din Pașcani a anunțat miercuri, 4 martie, nu doar începutul pauzei ci și un exercițiu de evacuare în caz de cutremur. A fost vorba despre o simulare organizată de școală și pompieri pentru a verifica...

Și Hârlăul scapă de „păcănele”. Consultare publică pe pagina primarului

  „Păcănelele” vor fi interzise și în orașul Hârlău! Este titlul anunțului prin care cetățenii orașului sunt invitați să completeze un chestionar online în acest sens, pe pagina de Facebook a primarului Radu Curcă. Edilul a propus eliminarea sălilor de...

Ce mai cumpără Primăria Pașcani: servicii de toaletare arbori, consumabile și diferite lucrări

In aceste zile, Primăria Pașcani a deschis o nouă listă de cumpărături. Pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice au fost publicate mai multe achiziții atât pentru diferite lucrări, cât și pentru consumabile. Pe lista de cumpărături se regăsesc servicii de...

Spectacol de Ziua Mamei, pregătit de elevii și profesorii de la Aria Academy Pașcani (P)

Ziua Mamei este unul dintre cele mai așteptate momente ale începutului de primăvară, iar în această perioadă, copiii din Pașcani și împrejurimi pregătesc, cu emoție, spectacole dedicate celor care le sunt mereu alături. La Aria Academy din municipiu elevii au...

Primăria Sirețel premiază bunii platnici printr-o tombolă. Plătește la timp și câștigă

După majorarea taxelor și impozitelor locale, primăriile caută metode pentru a-i determina pe contribuabili să își achite datoriile. Primăria comunei Sirețel vrea să încurajeze plata la timp a taxelor și impozitelor locale printr-o campanie cu premii pentru contribuabili. Este vorba...

Elevi și profesori de la Liceul Special Moldova Târgu Frumos, schimb de experiență în Școala de nevăzători din Belgrad, Serbia

Mobilitate internațională de grup pentru elevi cu dizabilități vizuale din cadrul Liceului Special Moldova și job shadowing în Școala de nevăzători din Belgrad, Serbia Cinci elevi cu dizabilități vizuale din cadrul Liceului Special Moldova, Târgu Frumos, Iași însoțiți de trei...

Echinocțiu de primăvară 2026. Când are loc și ce simbolizează

Echinocțiul de primăvară 2026 marchează momentul în care Soarele traversează ecuatorul Pământului, deplasându-se de la sud spre nord. Înclinarea axei Pământului este cea care produce această deplasare spre nord a traiectoriei aparente a Soarelui pe cer în această perioadă a...

Schimbare radicală la amenzi: persoanele sancţionate nu mai pot plăti jumătate din suma minimă

Guvernul schimbă legea amenzilor. Cine va fi sancţionat nu mai scapă cu jumătate din suma minimă prevăzută de lege, trebuie să plătească jumătate din cât scrie poliţistul în procesul-verbal. În unele cazuri, asta înseamnă şi două mii de lei...
Paşcani
câțiva nori
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
74 %
1.8kmh
23 %
J
12 °
vin
8 °
S
8 °
D
9 °
lun
8 °

Niciun articol afișat