back to top
marți, februarie 24, 2026
4.6 C
Paşcani

Anul școlar 2018-2019: Azi e ultima zi în care se mai pot completa opțiunile în fișele de înscriere la liceu

In luna septembrie a anului trecut a fost publicat în Monitorul Oficial calendarul admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2018-2019, care cuprinde toate termenele admiterii la liceu, dar și modul de calcul al mediei de admitere. De la sfârșitul săptămânii trecute și până astăzi, absolvenții clasei a VIII-a pot completa opțiunile în fișele de înscriere la liceu.

Calendarul admiterii în învățământul liceal este anexat Ordinului Ministerului Educației Naționale nr. 4.794/2017 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2018-2019, ce a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 739. Admiterea în liceu se va desfășura la fel ca în anii anteriori.

Potrivit calendarului admiterii la liceu pentru anul școlar 2018-2019, repartizarea computerizată a absolvenților clasei a VIII-a se va face într-o singură etapă. Candidații care rămân nerepartizați vor fi repartizați pe locurile libere, în perioada de rezolvare a situaților speciale.

În perioada 10 – 31 mai 2018 au avut loc ședințe de instruire cu părinții și eleviipentru prezentarea procedurilor de admitere și a planului de școlarizare.

În zilele de 14 și 15 mai 2018 au avut loc înscrierile pentru probele de aptitudini și pentru probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, iar în intervalul 16 – 18 mai 2018 s-au desfășurat aceste probe.

În perioada 29 iunie – 3 iulie 2018, absolvenții clasei a VIII-a vor completa opțiunile în fișele de înscriere. În aceeași perioadă va avea loc și introducerea în baza de date computerizată a datelor din aceste fișe de înscriere.

Continuarea pe AVOCATNET.RO

PULSUL ZILEI

Bibliotecă nouă la Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” din Pașcani – FOTO

Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” din Pașcani are, de curând, o bibliotecă nouă. Spațiul a fost complet reamenajat în vacanța dintre module și oferă acum condiții mai bune pentru elevii care vor să citească sau să învețe într-un mediu liniștit. Reprezentanții...

Plouă în camere la Căminul Remar din Pașcani. Locatarii de la ultimul etaj stau sub nailoane – FOTO

Situație disperată la Căminului Remar din municipiul Pașcani, din zona Vale, de pe strada Izvoarelor. Acoperișul este distrus iar mai multor oameni care stau la ultimul etaj le plouă în camere. În acest caz este și doamna Mariana, în...

Pașcaniul nu are strategii și proiecte pentru asfaltarea străzilor. 65% din ele sunt de pământ sau balastate

Primăria Pașcani nu are nicio strategie pentru asfaltarea străzilor din pământ sau balast, cele mai multe dintre ele fiind din suburbii. Din cele 231 de străzi ale municipiului, doar 80 sunt asfaltate, adică 35% din ele. Pentru restul de...

Asociație pentru transportul public metropolitan la Pașcani

Administrația locală din Pașcani face, de nevoie, primii pași spre realizarea unei zone metropolitane împreună cu unele localități din împrejurimi. Deocamdată, parteneriatul vizează comuna Stolniceni-Prăjescu, pentru înființarea unei rute de transport public local care să lege cele două localități....

Proiect cu fonduri europene la Școala Gimnazială Butea. Elevii învăță cum să protejeze mediul prin tehnologia modernă

C.P. Vă aducem la cunoștință faptul că, Școala Gimnazială Butea, judetul Iași finalizează proiectul denumit ”Smart green spaces integrating urban agriculture and digital education”, 2024-1BG01-KA220-SCH-000244111, proiect inițiat de Robotika Academy din Bulgaria. În cadrul proiectului participă Școli Gimnaziale din...

Profesori de la Școala Gimnazială Specială Pașcani, formare profesională în Spania

C.P. Mobilitate Erasmus+ pentru cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Speciale Pașcani, în Spania În perioada 16–20 februarie 2026, Școala Gimnazială Specială Pașcani a desfășurat prima mobilitate din anul școlar curent și din cel de-al treilea an de acreditare Erasmus+, patru...

Cresc taxele de școlarizare la universități, din toamnă. Facultatea care va percepe cu peste 2.500 de lei mai mult

Taxele de școlarizare se vor majora din toamnă, înainte ca Guvernul să stabilească tăierile de cheltuieli. Spre exemplu, Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va percepe o taxă aproape dublă: de la 3.200 de...

A început Postul Paştelui, cel mai aspru din an. Ce opţiuni alimentare au românii în următoarele 48 de zile

De astăzi începe oficial Postul Paştelui. Este considerat cel mai aspru din an, pentru că timp de 48 de zile credincioşii trebuie să respecte restricţii stricte. Ieri, de lăsata secului, oamenii s-au adunat în jurul mesei, ca să intre...

După ger și ninsoare, vremea se schimbă radical. Temperaturi și de 17 grade în weekend

După ce săptămâna trecută am trecut, la propriu, prin viscol şi ninsori puternice, începem să respirăm uşuraţi, vine primăvara! Urmează zile însorite cu temperaturi cu 10 grade Celsius mai mari decât cele de acum. Meteorologii ne sfătuiesc să ţinem,...

Ro-Alert, împărțit în patru categorii. Ce tipuri de mesaje vom primi

Vă amintiţi cum miercurea trecută toată ţara vorbea, încă de la prima oră a dimineţii, despre acelaşi lucru? Cu toţii am fost treziţi, la 4 dimineaţa, de sunetul de neconfundat şi imposibil de ignorat al Ro-Alertului. Anunţa codul roşu de ninsori şi, fără...
Paşcani
cer fragmentat
4.2 ° C
4.2 °
4.2 °
94 %
1.8kmh
55 %
lun
4 °
mar
7 °
mie
3 °
J
2 °
vin
3 °

Niciun articol afișat