Apa face ravagii în judeţ

Ploile au „spălat” judeţul, lăsând în urma lor drumuri impracticabile

Din cauza ploilor şi a aluviunilor care au fost aduse de apă, un drum judeţean a fost blocat. Este vorba despre drumul judeţean 208 I Blăgeşti – Criveşti – Vânători, care de sâmbătă este blocat din cauza mâlului. „Astăzi se va deplasa o comisie la faţa locului pentru a vedea despre ce este vorba şi pentru a aproxima care este valoare lucrărilor care vor trebui făcute pe tronsonul respectiv”, a declarat Daniel Minciună, şeful Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi. Potrivit acestuia, în cursul zilei de astăzi se vor purta discuţii şi la nivelul Consiliului Judeţean despre această problemă. „Voi discuta şi eu cu autorităţile judeţene despre acestă situaţie, deoarece neavând acordul cadru nu se poate interveni în niciun fel pentru rezolvarea problemei şi avem nevoie ca plenul să aprobe un buget pentru aceste lucrări”, a conchis directorul Minciună.
Acest drum nu este singura pagubă pe care ploile au făcut-o în judeţ. Un pod care leagă comuna Vânători de comuna Lespezi (Hârtoape – Dumbrava) a fost luat de ape. Partea mai gravă este că în acest moment niciuna din primăriile celor două comune nu dispune de fonduri pentru refacerea acestuia. „Este vorba despre o eroare în acte, deoarece acest pod apare la noi pe administrativ, dar în inventarul comunei nu apare. Oricum, noi nu am avea sub nicio formă cu ce să îl refacem”, a declarat Ioan Lazăr, primarul comunei Lespezi. Nici primarul comunei Vânători nu este mai optimist în ceea ce priveşte refacerea podului din bugetul local. „Nici noi nu dispunem de bani, dar sper să ne ajute autorităţile judeţene. În caz contrar, va trebui să caut o firmă care să înceapă lucrările cu un avans, urmând ca după aceea să mai vedem cu procedăm”, a declarat Constantin Lupu, primarul comunei Vânători. Acesta a precizat că aşteaptă astăzi comisia de la Iaşi, pentru a vedea situaţia drumului judeţean 208 I, a podului, dar şi a altor drumuri din satul Criveşti, unde au avut loc alunecări de teren, iar drumurile au fost „curăţate” de apă. Primarul Lupu îşi pune speranţa într-un ajutor de la Consiliul Judeţean pentru refacerea stricăciunilor.
Aceste situaţii nu sunt izolate. În satul Tabăra, comuna Bivolari, drumul care duce spre punctul vamal Stânca Costeşti era, sâmbătă, acoperit pe mai multe porţiuni de mâl, din cauza aluviunilor venite de pe versanţi. „În urma ploilor care s-au abătut asupra noastră în ultima săptămână, au fost porţiuni de drum mâlit, dar Primăria a solicitat localnicilor şi celor câteva persoane care primesc ajutor social, să curăţe rigolele, pentru ca apa să se oprească acolo”, a declarat Liviu Teodorescu, primarul comunei Bivolari.
Şi în comuna Probota, un drum a căzut pradă mâlului. „Când au fost ploile acelea torenţiale, am avut şi noi un drum mâlit, dar am intervenit şi am curăţat toate şanţurile de pe margine. De atunci nu au mai fost probleme şi sperăm ca situaţia să rămână aşa”, a declarat Constantin Pătraşcu, viceprimarul comunei Probota.
Sursa Evenimentul

PULSUL ZILEI

Incendiu puternic la o casă din Pârcovaci – FOTO

ISU IAȘI: Incendiu la o locuință în localitatea Pârcovaci – intervenție a pompierilor Astăzi, 23 martie, în urma unui apel primit prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, în Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iaşi, a fost anunţată producerea unui...

Înscrierile la creșă și grădiniță, în consultare publică. Vezi calendarul

Ministerul Educaţiei anunţă că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi...

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la Pașcani. S-au adunat donații de 3.500 de lei – VIDEO

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la sfârșitul săptămânii trecute, la Casa de Cultură Pașcani. Asociația Axi Hope în parteneriat cu Apistovet Clinica Medical Veterinară, Roxana Roșu și Roxana Savin au organizat un eveniment cu scopul de a crește gradul...

Lansare de carte și expoziție, la final de săptămâna, la Ruginoasa

Eveniment cultural deosebit la Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Ruginoasa, la finalul acestei săptămâni, unde publicul este invitat la o lansare de carte dedicată patrimoniului tradițional moldovenesc. Sâmbătă, 28 martie, de la ora 11:00, va avea loc lansarea volumului...

Mai sunt câteva zile pentru reducerea de 10% la impozite. Primarul recunoaște șocul din luna ianuarie

Aglomerație la ghișeele pentru plata taxelor și impozitelor locale. Termenul limită pentru a putea beneficia de bonificația de 10% este sfârșitul lunii martie. Din acest motiv, atât persoanele fizice cât și societățile sunt interesate în aceste zile să își...

Primăria Pașcani cere ajutorul unei societăți pentru repararea unei străzi

Una dintre cele mai distruse străzi din municipiul Pașcani ar urma să fie reparată de o societate comercială, nu de Primărie. Este vorba despre strada Unirii pe tronsonul de la poarta 2 până la pod. După sezonul de iarnă, din...

Echipamentele din centralele termice vor ajunge la fier vechi

Echipamentele și instalațiile din centralele termice dezafectate de la Pașcani nu au prezentat interes pentru alte primării din țară. Administrația locală a lansat un anunț prin care și-au arătat disponibilitatea de a dona aceste echipamente pentru eliberarea centralelor. În această...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de acțiuni ferme pentru a proteja cetățenii și economia!

Am atras atenția și în alte ieșiri publice asupra accelerării prețurilor la carburanți și am subliniat constant că sunt necesare măsuri rapide pentru a stopa acest fenomen. În acest context, măsurile propuse de Guvern reprezintă un pas important: limitarea adaosului...

Scoateți sau nu păcănelele din Pașcani?

„Scoateți sau nu păcănelele din oraș?” Este întrebarea la care primarul din Pașcani, Marius Pintilie și consilierii locali, sunt somați să răspundă de urgență. Grupul Civic „În stradă” și Comunitatea Declic au trimis o solicitare oficială prin care cer...

Elevi din Pașcani și Todirești, premiați la Festivalul „Hai la teatru” de la Iași

La sfârșitul săptămânii trecute, sute de elevi au participat la Festivalul "Hai la teatru" ce a avut loc la Iași. Tineri talentați din zona Pașcaniului și-au adunat în palmaresul lor premii importante. De exemplu, liceenii de la "Miron Costin" din...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
46 %
1.6kmh
100 %
lun
12 °
mar
12 °
mie
15 °
J
15 °
vin
14 °

Niciun articol afișat