Apa Vital accepta incheierea de convenţii individuale cu locatarii de la bloc. Iată condiţiile

Veşti bune pentru păşcăneni. Operatorul de apă şi canalizare a informat Primăria Paşcani că este de acord că încheie convenţii individuale în scările de bloc. Asta însemna că locatarii vor primi facturi individuale cu consumurile de apă. Măsură ar urma să fie implementată incepand de săptămâna viitoare atât la blocurile cu distribuţie orizontală – unde sunt scoase apometrele pe casa scării cât şi la cele cu distribuţie orizontală, de la caz la caz. Solicitarea a fost făcută de reprezentanţii administratiei locale în urma unei discuţii purtate săptămâna trecută, pe acesta tema.

„Ca urmare a adresei dumneavoastră cu nr.4443/1.03.2016 înregistrată la S.C. APAVITAL S.A. la numărul 9326 din data de 3.03.2016 vă informăm că vom da curs solicitării dumneavoastră de încheiere convenţii de facturare individuală în condominiile cu sistem de distribuţie orizontală a apei reci (contori la intrarea în apartamente sau spaţii cu altă destinaţie decât locuinţă) şi a apei calde distribuită pe verticală.”

Reprezentanţii operatorului ieşean explica că au accept acest compromis tocmai pentru a veni în sprijinul păşcănenilor. Locatarii pot solicita încheierea de convenţii individuale doar dacă toţi de pe scara doresc implementarea acestei soluţii şi sunt achitate sau măcar recunoscute spre a fi achitate datoriile restante. Încheierea convenţiilor se va face doar acolo unde sunt încheiate contracte de furnizare fie cu asociaţiile de proprietari fie cu reprezentanţii de scara, iar aceştia vor asigura şi citirea şi împărţirea consumurilor de apă. Plata facturilor urmează să fie făcută individual la casierie sau la oricare punct de încasare.

„Datoriile asociaţiei de proprietari/titularului de branşament la S.C. APAVITAL S.A. (debite şi penalităţi) la data semnării convenţiilor de facturare individuală apă rece/caldă sunt zero sau sunt repartizate de reprezentanţii legali ai asociaţiei de proprietari/titularul de branşament şi însuşite de proprietarii de apartamente sau spaţii cu altă destinaţie decât apartament din respectivul condominiu;
Există acordul scris al tuturor proprietarilor din condominiu privind trecerea la facturare individuală consumuri apă rece/caldă. În condiţiile în care pe parcursul derulării convenţiilor de facturare individuală apă rece/caldă cel puţin unul din proprietari renunţă la acest mod de facturare operatorul va reveni la modul iniţial de facturare pe asociaţia de proprietari/titularul de branşament, la nivel de condominiu.

Sarcina citirii contoarelor individuale atât la apa rece cât şi caldă şi a repartizării consumurilor pe fiecare unitate imobiliară revine asociaţiei de proprietari/titularului de branşament, astfel încât suma volumelor de apă rece/caldă repartizată să fie egală cu consumul înregistrat de contorul de branşament pentru apa rece şi cantitatea de apă caldă transmisă de operatorul local în prestarea serviciilor de apă caldă;”

Perioada de valabilitate a convenţiilor este până la sfârşitul acestui an. Până atunci păşcănenii de la bloc trebuie să se constituie în asociaţii de locatari sau să adopte o altă soluţie tehnică prevăzută de lege care să permită facturarea individuală. În acest sens Apa Vital SA solicita administratiei locale să garanteze şi să se implice în rezolvarea şi respectarea acestor condiţii până la sfârşitul anului.

„Perioada de valabilitate a convenţiilor de facturare individuală consumuri apă rece/caldă, în condiţiile menţionate mai sus, va fi limitată la data de 31.12.2016. Până la această dată proprietarii din condominii (apartamente sau spaţii cu altă destinaţie decât apartament) vor lua măsuri, cu concursul Municipiului Paşcani, de înfiinţare asociaţii de proprietari acolo unde contractarea serviciilor de apă şi de canalizare se face pe titular de branşament (reprezentant numit de locatari în relaţia cu S.C. APAVITAL S.A) şi de intrare în legalitate privind respectarea prevederilor din Legea 241/2006 (r) a serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare (art.28 şi art.31).

Având în vedere că S.C. APAVITAL S.A a găsit o soluţie de rezolvare a problemelor reclamate de cetăţenii municipiului Paşcani care locuiesc în condominii dorim ca şi Municipiul Paşcani să se constituie un garant în ceea ce priveşte punerea în aplicare a măsurilor propuse la punctul 4 din prezenţa adresă, cu atât mai mul cu cât art. 53 şi art. 54 din Legea 230-2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari respectiv a art.57 şi art. 59 din H.G. 1588-2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii 230-2007 prevăd atribuţii în acest sens.”
In blocurile cu distribuţia pe verticală, convenţiile individuale vor fi încheiate, de la caz la caz, la solicitarea locatarilor, în funcţie de disponibilitatea lor de a adopta o soluţie tehnică legală: fie constituirea într-o asociaţie de proprietari fie de scoatere a apometrelor pe casa scării. Reprezentanţii operatorului ieşean spun că solicitările vor fi rezolvate şi în funcţie de gradul de implicare a autorităţilor locale. Până acum au fost deja încheiate convenţii individuale la 15 scări de bloc iar la trei dintre ele şi pentru apa caldă (B9, scară A, F1 şi B01), conform informaţiilor puse la dispoziţie de operatorul ieşean. BIT TV a solicitat public zilele trecute adoptarea unei solutii de compromis pentru incheierea de conventii individuale si a inaintat o adresa in acest sens operatorului iesean.

Raspuns Primarie Pascani-conventii

PULSUL ZILEI

Consultare publică privind trenurile de navetă, la Târgu Frumos

Aveți sau nu nevoie, în continuare, de trenurile de navetă? Aceasta este întrebarea adresată de CFR Călători cetățenilor din Târgu Frumos, în cadrul unei consultări publice desfășurate pe rețelele de socializare. În funcție de răspunsurile primite, o parte din...

PATRU MEDALII PENTRU PERFORMANȚE SPORTIVE

Două medalii de argint și două de bronz la Campionatul Național de Qwan-Ki-Doo, proba lupte. Au fost obținute de patru echipe de juniori de la Clubul Long-Ho Pașcani. Evenimentul a avut loc la Bacău acum două săptămâni de zile....

TÂNĂR REȚINUT PENTRU COMPORTAMENT AGRESIV

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat de polițiștii pașcăneni pentru loviri și comportament agresiv. Evenimentul a avut loc în cursul zilei de 10 martie a.c. A doua zi a fost dus la Parchetul de pe...

PRIMARUL ȘI OPOZIȚIA – SCRISORI DESPRE TAXE ȘI IMPOZITE, LA HÂRLAU

Dezbateri aprinse între putere și opoziție în orașul Hârlău privind taxele și impozitele locale. Printr-o scrisoare adresată primarului Radu Curcă, consilierii liberali au solicitat edilului o analiză de impact și inițierea de urgență a unui proiect de hotărâre a...

DEZBATERE PUBLICĂ PRIVIND REGLEMENTAREA ACTIVITĂȚII SĂLILOR DE JOCURI DE NOROC

Dezbatere publică privind reglementarea activității sălilor cu jocuri de noroc pe raza municipiului Pașcani. Dezbaterile sunt programate pe 16 martie a.c., în sala de seminarii a Primăriei Pașcani, la inițiativa primarului Marius Pintilie. Sunt invitați să participe reprezentanți ai instituțiilor...

PERCHEZIȚII LA PRIMĂRIA SIREȚEL ÎN LEGĂTURĂ CU AJUTOARELE SOCIALE

Scandal la Primăria din comuna Sirețel privitor la acordarea unor ajutoare sociale. În urma unor reclamații, în cursul zilei de astăzi, polițiști de la IPJ Iași au făcut o percheziție la sediul instituției, la cererea unui procuror și cu...

Tabelul parcelelor afectate de exproprieri în vederea realizării drumului de mare viteza Ploiești – Pașcani

Primăria Pașcani a publicat pe site-ul insitutiei tabelul parcelelor afectate de exproprieri în vederea realizării drumului de mare viteza Ploiești - Pașcani. Cei care vor sa vadă locațiile și suprafețele de teren găsesc informațiile in documentul de mai jos Tabelul...

ACCIDENT DIN CAUZA NEACORDĂRII DE PRIORITATE

Accident rutier cu o victimă în apropiere de municipiul Pașcani. Un autoturism care circula regulamentar pe drumul DJ 208L Pașcani-Miroslovești a intrat în coliziune cu o autobasculantă care lucrează la șantierul de la autostradă. Evenimentul a avut loc pe...

Premiile Oscar 2026: Lista completă a nominalizărilor. Cine are cele mai mari șanse la trofee și la ce oră începe gala în România

Lista nominalizărilor pentru cea de-a 98-a ediție a Premiilor Oscar, care recompensează cele mai importante filme lansate în 2025, aduce în prim-plan unele dintre cele mai discutate producții cinematografice ale anului. Lungmetrajul „Sinners” a stabilit un record istoric, cu...

Tinerii angajați români vor beneficia de „prima de stabilitate” pentru doi ani la prima slujbă

Statul român investește în integrarea tinerilor pe piața muncii. Planul aprobat recent prin Ordonanță de urgență include până la 27.000 de lei pentru tinerii care se angajează pentru prima oară pe perioadă nedeterminată. Sumele neimpozabile urmează să ajungă la angajat...
Paşcani
cer senin
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
55 %
4.4kmh
6 %
mie
8 °
J
14 °
vin
14 °
S
12 °
D
12 °

Niciun articol afișat