ApaVital lăudată de consilierul care o contesta. Mai mulți bani de la UE, pentru reabilitarea și extinderea rețelelor din Pașcani 

Informații importante privind proiectul de extindere și reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din Pașcani. Contractul de finanțare urmează să fie semnat peste câteva săptămâni de zile, în luna martie iar suma alocată Pascaniului a crescut de la 13 la 18,6 milioane de euro, din fonduri europene. Precizările au fost făcute chiar de edilul municipiului, Dumitru Pantazi în cadrul ședinței Consiliului Local, de pe 20 februarie, la dezbaterile pe marginea proiectului de modificare a contractului de delegare.

La solicitarea opoziției,  atât primarul cât și viceprimarul au explicat că operatorul regional ar urma să actualizeze prețurile la apă și canalizare, cu acordul Asociației județene ARSACIS, atât cu rata inflației cât și pentru a putea acoperi partea de cofinanțare de 6 % a proiectului din fonduri europene. Inițial, cofinanțarea era de 15% dar a fost redusă în urmă negocierilor.

Edilul municipiului a prezentat consilierilor că Apa Vital a făcut investiții în Pașcani, din fonduri proprii,  de aproape 4 milioane de lei , de la delegarea serviciilor, în anul 2014, până acum și a achitat Primăriei Pașcani redevențe de peste 3,8 milioane lei, pentru folosirea rețelelor.

Pantazi a atras atenția că uniii consilieri locali au criticat vehement și s-au opus preluării serviciilor de apă și canalizare de către ApaVital, pentru ca să rămână administrate de operatorul local, situație în care, acum ar fi fost probleme cu furnizarea apei așa cum se întâmplă la Roman.

În replică liderul opoziției, Marius Pintilie a precizat că  sprijină investițiile operatorului regional dar liberalii nu votează alte proiecte propuse de acesta până când nu va achita integral redevență solicitată de Consiliul Local, care să acopere rată pentru creditul folosit pentru modernizarea rețelelor de aducțiune și a stației de epurare. Pintilie a recunoscut că serviciile ApaVital sunt mult mai bune decât cele ale fostului operator dar proiectul propus a fost votat doar de consilierii PSD și PMP.

Menționăm că în ultimii ani de zile  cheltuielile de exploatare întreținere și reparații , fără cele de personal au crescut semnificativ până acum, la Pașcani, de la  peste 931 000 în anul 2014 la peste 5, 8 milioane lei în 2019, cele mai mari fiind la stația de epurare.  Asociația județeană ARSACIS a aprobat că operatorul regional s furnizeze apă și în Roman, după ce administrația municipiului a renunțat la operatorul local și a solicitat serviciile celui din Iași.

 

 

 

PULSUL ZILEI

Astăzi, 8 aprilie, posturile pe care profesorii se pot angaja în școli vor fi reactualizate, potrivit calendarului oficial

Lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi reactualizată miercuri, 8 aprilie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Menționăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare. „a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor...

Lansare de carte postmortem la Centrul Cultural Ruginoasa, pe 17 aprilie. „Rondelul amintirilor” de Mihai Lupu

Eveniment deosebit în Săptămâna luminată, la Centrul Cultural Ruginioasa. Vineri, 17 aprilie, va avea loc o lansare de carte postmortem. Este vorba despre volumul "Rondelul amintirilor", de Mihai Lupu. Intâlnirea va fi prezentată de Petronela Angheluță și Emilian Marcu,...

Miercurea Mare. Ce este complet interzis pe 8 aprilie. Preotul avertizează: „Ar putea aduce necazuri în gospodărie”

Miercurea Mare, marcată pe 8 aprilie, ocupă un loc central în rânduiala liturgică a Săptămânii Patimilor, fiind dedicată rugăciunii, postului și reflecției. În tradiția ortodoxă, ziua evidențiază contrastul dintre pocăință și trădare: două atitudini care definesc parcursul spiritual al...

Sarea, cel mai mare dușman de la masa de Paște al persoanelor cu probleme cardiovasculare. Sfaturi utile de la cardiologul ieșean Ovidiu Mitu

Masa de Paște, bogată în preparate tradiționale, poate deveni o provocare pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, mai ales atunci când consumul de sare scapă de sub control. Medicii atrag atenția că, dincolo de excesele alimentare obișnuite în această perioadă,...

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.1 ° C
5.1 °
5.1 °
78 %
10.1kmh
100 %
mie
9 °
J
7 °
vin
6 °
S
11 °
D
12 °

Niciun articol afișat