ARSACIS da în judecată Pascaniul. Primarii din judeţ nu vor să îşi asume datoriile lăsate de Neculai Răţoi

Decizii importante pentru municipiul Paşcani, în urma şedinţei de astăzi a asociaţiei judeţene de apă şi canalizare. Adunarea Generală ARSACIS formată din primarii localităţilor din judeţ a hotărât să dea în judecată Consiliul Local Paşcani pentru anularea articolului 7 din Hotărârea 88 pe 2015 prin care aleşii locali au stabilit că valoarea redevenţei pentru reţelele de apă să fie de 1,8 milioane de lei, atât cât să acopere rata pentru rambursarea creditului contractat de la Banca Europeană de Investiţii, până în anul 2026.

Ei au motivat că nu vor să susţină din cotele care se cuvin comunităţilor pe care le reprezintă plata datoriilor pretinse de administraţia din Paşcani şi au solicitat că redevenţa să fie aceeaşi în tot judeţul, conform contractului de delegare.
Tot astăzi au fost stabilite şi detaliile privind plata redevenţei din anul 2014 şi până în vara acestui an când au fost modificate condiţiile.

Reprezentanţii ARSACIS au spus că zilele trecute au fost transmise ultimele documente privind bunurile de retur iar în cursul zilei de mâine contabilii celor două unităţi se vor întâlni pentru a calcula cât trebuie să achite APA Vital. Tot mâine Primăria Paşcani ar urma să emită factura pentru ARSACIS, în funcţie de cantitatea de apă vândută de operator la nivelul intregului judeţ şi valoarea bunurilor preluate de la fostul operator de apă şi canalizare.

Conform calculelor ar fi vorba de aproape 900 000 de lei pe an, bani care ar trebui achitaţi de operatorul judeţean de apă.
La discuţii au participat şi reprezentanţii administratiei locale, primarul Dumitru Pantazi însoţit de directorul economic al unităţii, Angela Labontu. Cei doi au insistat pentru respectarea voinţei Consiliului Local şi au anunţat conducerea ARSACIS că vor factura redevenţa la valoarea prevăzută în Hotărârea nr 88/2015, adică 1.8 mil de lei pe an şi a în cazul refuzului la plată vor apela la instanţele de judecată.
Menţionăm că redevenţa la apa este o taxă de folosire a reţelelor de apă şi canalizare folosită pentru reparaţii şi investiţii.

În cazul Pascaniului consilierii au hotărât că banii încasaţi de la populaţie, în plus pe lângă costul apei, să fie direcţionaţi pentru achitarea creditelor contractate, în vederea reabilitării reţelelor de aducţiune şi a staţiei de epurare. Primăria mai are un proces deschis împotriva fostului operator PSA Paşcani, tot pentru neachitarea redevenţei, suma pretinsă fiind de aproape 2,3 mil de lei.

Foto: Paul Benes – director executiv ARSACIS

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer fragmentat
11 ° C
11 °
11 °
45 %
3.7kmh
59 %
D
10 °
lun
12 °
mar
13 °
mie
11 °
J
6 °

Niciun articol afișat