Este ultima data cand mai fac referire la comentatorii pe care eu ii compatimesc pentru slaba judecata de care dispun. E o pierdere de vreme sa intru in dialog cu cei de la care nu ai la ce te astepta. Nu doar comentariile acestor articole care au acelasi continut indiferent de tema abordata, dar si comentariile unor articole din presa centrala, prin vulgaritatile lor, prin limbajul suburban folosit, demonstreaza tot mai mult necesitatea abordarii acestei teme de asanare morala, nu de asasinarea moralei. In acest scop, acesta tema invita pe toti cei de buna credinta la gasirea factorilor ce concura la asanarea morala, in deosebi a celor care prin comportament, prin felul lor de a se manifesta, necesita aceasta asanare.
Parintii sunt primii si cele mai importante persoane ce deschid copilului ferestrele spre lumea reala, sunt factorii determinanti in crearea profilului moral al celui caruia i-a dat viata. Copiii nu datoreaza parintilor doar viata, ci mai ales cresterea. Parintii sunt principalii responsabili de cresterea si educarea copiilor asigurandu-le conditii necesare dezvoltarii acestora. Cei sapte ani de acasa, nu e doar un slogan, o fictiune, ci o realitate ce puncteaza perioada cea mai prolifica formarii personalitatii fiecarui copil. Este piedestalul pe care se construieste caracterul, comportamentul si in general intreaga fiinta umana. Lipsa celor sapte ani nu poate fi echivalata cu nicio scoala din lume, iar aceasta lipsa este cunoscuta chiar si la unele persoane mature. Nici unul din cei in cauza nu recunoaste aceasta lipsa, dar comportamentul ii deconspira.
„Misiunea oamenilor ce vor din adancul inimii lor binele tarii, e cresterea morala a generatiei tinere si a generatiei ce va veni” spunea Eminescu la 1877 in ziarul Timpul. Scopul lui era sa actioneze ca un chirurg care elimina „putrezimea bubei nationale”, astfel incat societatea sa poata sa-si insanatoseasca „corpul statului”. El lovea in nulitati politice pentru ca se amestecau nepedepsite in lucruri ce nici in stare sa le priceapa.
Pentru a se achita de aceasta misiune nobila, parintii trebuie sa aiba acces si la alte informatii pe aceasta tema nu numai cadrul familial in care ei au crescut. Unele tari nordice obliga tinerii, ca inaintea mariajului sa promoveze un curs de informare si initiere pentru functia de parinte. Este prematur sa pronunt cuvintele, scoala parintilor, asa cum activeaza in aceste tari, deoarece la noi ar parea o utopie. Totusi n-ar fi rau daca ar exista niste incercari sub alte forme care mai tarziu sa devina un scurt curs de scoala a parintilor. Sa nu existe temeri ca se inainteaza prea incet, teama e daca nu se face nimic.
Un grup de profesionisti (sociologi, psihologi, pedagogi, medici, preoti) sa redacteze un material intr-un fascicol de 10-20 pagini cu sfaturi, informatii, drepturi, obligatii, ce pot fi utile fiecarui cuplu de tineri. Acest material sa aiba un asa continut incat pana si cei mai in varsta, daca-l citesc, sa regrete ca nu l-au putut cunoaste in tinerete. Aceste informatii daca ar fi fost cunoscute la timp ar fi putut evita unele disfunctionalitati neprevazute din casnicie. Acest fascicol informativ sa fie achizitionat de fiecare cuplu de tineri casatoriti, iar eficienta acestuia va fi incomparabil mai mare decat a oricarei sume de bani oferita de autoritati la inceput de drum. Continutul sa constituie un adevarat ghid de pregatire a tinerilor pentru actul casatoriei, considerat fiind un act de responsabilitate, de maturitate si de pregatire pentru infruntarea, in cuplu, a obstacolelor mai ales neprevazute.
Dupa casatorie, fructul dragostei – copiii – le va schimba statutul din tineri insuratei in parinti, ale caror responsabilitati vor fi nu numai pentru ei, ci si pentru viitorul copiilor. Chiar daca prin structura, parintii sunt diferiti (mama – gigileste, are o vorba blanda, tata – mustruluieste, are un ton mai ridicat) impreuna vor demonstra prin moralitate, prin atasament familial ca sunt exemple demne de urmat pentru copiii lor.
Pentru a-si scuza propriile greseli in actul educational, unii parinti se justifica prin lipsa unor cunostinte pedagogice. Ei nu realizeaza ca de fapt exemplul personal este cel mai temeinic act pedagogic de educare a propriilor copii.De aceea esecurile copiilor se gasesc in greselile de comportament ale parintilor. Indatoririle parintilor nu sunt doar pentru rezolvarea cerintelor primare (hrana, imbracaminte, confort) ci mai ales pentru cele spirituale (educatie, scolarizare, pregatirea pentru competitiile vietii).
Copiii trebie sa stie inca de mici ca nu au doar drepturi, ci si responsabilitati (obligatii). Inca din frageda copilarie sa aiba tot timpul activitate atractiva, instructiva si diversificata. Munca trezeste si educa ascultarea, stapanirea de sine, atentia, siguranta si rabdarea. Excesul de libertate este daunator bunei educatii.
Cele mai multe devieri de comportament au drept cauza lipsa de preocupare educativa (sport, scolarizare, culturalizare). Bun nu e acel parinte ce ofera libertate nelimitata. Bun e acela ce nu lasa a se savarsi raul cu stirea lui. Disciplina se impune a fi respectata de toti cei care doresc sa aiba si rezultate. Disciplina e urata mai ales de cei care n-au calitati disciplinate. Copiii trebuie bine crescuti, in deosebi pentru ei nu doar pentru parinti. Adesea parintii motiveaza unele esecuri ale copiilor prin factori externi (societatea, anturajul, scoala etc) acceptand mai putin greselile propriilor copii sau chiar ale lor.
Parintii fac cele mai frecvente greseli din prea multa dragoste pentru copii, din nerespectarea promisiunilor facute si din faptul ca nu cresc odata cu copii lor. Aceste greseli genereza de cele mai multe ori, asa zisul conflict intre generatii aparut in deosebi in perioada adolescentei copiilor. Numai prin tact si vorba buna se poate realiza o comunicare eficienta si benefica pentru ambele parti (parinti – copii). Nu trebuie ca supararile de la serviciu sau din alte directii sa se rasfranga asupra atitudinei fata de copii.
Toate aceste puncte de vedere se refera doar la parintii responsabili, care se straduie sa pregateasca copiii cat mai bine pentru viata. Copiii fara parinti sau cu parinti iresponsabili trebuie sa intalneasca parinti de suflet la institutiile statului unde salariatii desemnati, prin profesionalism si dragoste sa poata suplini lipsa parintilor. Cruciada impotriva relelor societatii invita de aceeasi parte a baricadei, societatea civila, institutiile statului, administratia locala si nu in ultimul rand pe cititorii care doresc sa „puna umarul” la ridicarea nivelului de moralitate a tineretului daca dorim sa-l pregatim cat mai temeinic pentru viata.
Cu aceeasi consideratie pentru cititori
Prof. Dumitru Cojocaru