back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Asfalt pe un drum din Stolniceni Prăjescu

Primăvară vine cu un proiect frumos pentru locuitorii din Brătești. După ani de aşteptări au început lucrările la betonarea drumului ce la traversează satul. Este vorba de DC 108 pe o suprafaţă de apropape 5 km. Lucrările urmează să fie finalizate peste câteva luni.

Veşti bune pentru locuitorii din comuna Stolniceni Prăjescu. După îndelungi aşteptări, au început lucrările la betonarea drumului comunal 108 ce duce spre Brătești. Firma care va executa lucrările a profilat săptămâna trecută drumul urmând ca în cel mai scurt timp să toarne beton. Valoarea totală a proiectului este de 5 milioane lei pentru 4,75 km de stradă, finanţat de Ministerul Dezvoltării.

După spusele edilului comunei, Costel Hugianu în prima etapă se vor betona 2 km de drum până la intrare în sat, iar după ce se vor face şi lucrările la şanţuri pe această porţiune se va continua betonarea celorlalţi 2,75 km rămaşi.

Amintim că lucrările la betonarea DC 108 au început încă de toamna trecută însă nu s-a reuşit finalizarea proiectul. La începutul lunii martie printr-un ordin al edilului local firma executantă a reluat lucrările.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat