back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
-1 C
Paşcani
Login

Aspartamul, oficial pe lista substanțelor „posibil cancerigene”.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a inclus în mod oficial aspartamul pe lista substanțelor „posibil cancerigene” pentru om. Experții OMS precizează, totuși, că îndulcitorul artificial poate fi consumat în siguranţă, în limita unei cantităţi zilnice stabilite. În acest context, specialiștii le recomandă oamenilor să nu folosească pentru perioade lungi de timp același îndulcitor, în contextul în care apariția tumorilor este corelată cu perioada în care organismul este supus la acea substanță.

Potrivit OMS, decizia de a plasa aspartamul pe lista substanțelor „posibil cancerigene” a fost luată pe baza „dovezilor limitate” asociate cancerului la om, în special pentru carcinomul hepatocelular, un tip de cancer la ficat. De asemenea, dovezi limitate au fost observate și în cazul cancerului la animale de laborator.
Comitetul a concluzionat că datele evaluate nu ofereau niciun motiv suficient pentru modificarea dozei zilnice admise, stabilită începând din 1981 la maximum 40 de miligrame de aspartam pe kilogram de greutate corporală.
Specialiștii susțin, astfel, că o persoană poate consuma aspartam „în siguranţă”, în limita acestei cantităţi zilnice și că „problema apare pentru consumatorii mari” de produse care conţin aspartam.

CONTINUARE PE GANDUL.RO

PULSUL ZILEI

Poliţele RCA s-au scumpit cu 5,5% până la 40%. Care sunt explicaţiile şi ce alte majorări vor fi din 2026

Cei mai multi dintre şoferii care și-au reînnoit polițele RCA, după eliminarea plafonării prețurilor, au plătit mai mult decât anul trecut, chiar dacă n-au făcut niciun accident. Creșterea medie a poliței RCA a fost în acest an, conform ASF,...

Guvernul adoptă azi noile taxe și impozite pentru 2026. Ce măsuri cuprinde „Ordonanţa trenuleţ”

Guvernul se reuneşte marţi în şedinţa din această săptămână, având în vedere zilele libere de Crăciun. Şedinţa este programată să înceapă la ora 18:00. Premierul Ilie Bolojan a anunţat luni seara că în şedinţa Executivului va fi adoptată Ordonanţa "trenuleţ", care...

Cuplurile de aur din comuna Moțca, premiate de administrația locală – FOTO

Cuplurile de aur din comuna Moțca, premiate de administrația locală "Astăzi 23.12.2025 ne-am deplasat la 5 dintre familiile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie în anul 2025, la alte 5 familii, care locuiesc în alte localități, am...

Poliția în stradă de sărbători – VIDEO

Declarație de presă referitoare la măsurile dispuse în minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Crăciunului de către structurile Ministerului Afacerilor Interne de la nivelul județului Iași Minivacanța de Crăciun este, pentru majoritatea românilor, un prilej de a petrece timp cu familia, de...

ARTIȘTI LA MICROFON – MARIA OPREA: MUZICĂ, TEATRU ȘI BUCURIA DE A DĂRUI – VIDEO

În această ediție „Artiști la Microfon”, o cunoaștem pe Maria Oprea din Pașcani, o tânără care cântă din suflet, iubește muzica, teatrul și voluntariatul. Am vorbit despre începuturile ei, despre emoțiile scenei și despre cum arta poate aduce lumină...

Programul colectării deșeurilor menajere în perioada 22.12.2025 – 03.01.2026

Societea locală de salubritate a publicat programul de colectare a gunoiului, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Ordonanța „trenuleț”, cadoul Guvernului pentru români!

Guvernul se pregătește să adopte marți seara, 23 decembrie 2025, așa-numita Ordonanță „trenuleț”, un act normativ prezentat oficial drept o soluție pentru stabilitatea economică a României în 2026, dar care, în realitate, riscă să devină lovitura finală pentru milioane...

Niciun articol afișat