0.4 C
Paşcani
joi, decembrie 26, 2024

Ateliere de lucru cu părinţi şi copii, la Grădiniţa cu Program Prelungit nr.2 din Paşcani

Zeci de preşcolari de la o grădiniţă din Paşcani şi-au uimit părinţii ieri printr-o activitate plină de momente artistice demne de toată lauda. Sub titlul “Ștrengăreii iubesc toamna”, micuţii au făcut tot felul de scenete specifice acestui anotimp, au cântat şi au dansat. Apoi, s-au făcut ateliere de lucru, în care părinţii au muncit alături de copiii lor.

Sediul Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 2 din Paşcani a răsunat ieri de veselia unei grupe de preşcolari. “Strengareii”, coordonaţi de educatoarele Simona Apostol şi Veronica Pantelimon, au organizat tot felul de momente artistice de toamna, la fel cum fac aproape în fiecare an.

S-au deghizat în fructe şi legume şi au făcut scenete de teatru. Nici un preşcolar nu a stat deoparte, iar distracţia a fost asigurată.


Apoi, copiii şi-au invitat părinţii să fie alături de ei în diferite ateliere de lucru. Printre altele, au făcut gustări sănătoase şi freshuri de fructe pentru participanţi.

La o altă grupa, s-au făcut diferite figurine din fructe şi legume, iar creativitatea a fost la loc de cinste.
Scopul activităţii a fost de a-i aduce pe părinţi alături de copii, câteva ore în plus faţă de o zi normală, motiv de bucurie atât pentru prichindei, cât şi pentru adulţi.

După ce s-a terminat munca în ateliere, lucrările au fost puse într-o expoziţie în grădiniţă, cu titlul “Este minunat să lucrăm cu mami şi tati”.

Recomandări