Atenţie ce faceţi cu gunoiul din construcţii! Primăria da amenzi

O bună parte din gunoiul selectat din Paşcani şi transportat la staţia de transfer de la Ruginoasa provine din activităţi de construcţii. Este concluzia la care a ajuns administraţia locală după câteva săptămâni de activitate a noului operator de salubritate. Cantităţile preluate până acum sunt mai mari ca de obicei iar cele colectate selectiv sunt mult mai mici.

Conform estimărilor se aşteaptă ca pentru lună în curs să fie la facturare peste 1000 de tone de gunoi iar costurile care vor fi decontate din bugetul local să fie mult mai mari.
Din acest motiv Primăria Paşcani a anunţat că va aplica amenzi celor care îl depozitează la containerele pentru gunoiul menajer sau cel selectat.

Conform regulamentului de salubritate “depozitarea materialelor de construcții pe domeniul public său privat al localității, fără aprobarea prealabilă a administraţiei publice locale se pedepsește cu sancţiuni de la 500 – 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 la 2.000 lei pentru societăţile comerciale.
Cei care au gunoi din activităţi de constructii trebui să îl predea direct operatorului de salubritate, contra cost. Tariful este de doar 35,02 lei/tonă inclusive TVA, spun reprezentanţii Primăriei. Pentru lui trebuie să anunţaţi societatea de salubritate la numărul de telefon 0743 104 344 şi să încheie un contract de prestări servicii.

INFORMARE CETĂȚENI

Stimați cetățeni, știați că în baza unui contract încheiat cu firma de salubritate, gunoiul provenit din construcții poate fi ridicat chiar de la domiciliu dvs? Tariful de colectare a deșeurilor rezultate din construcții este de doar 35,02 lei/tonă inclusive tva. Așadar evitați să-l aruncați la ghenele de gunoi, în cazul celor care locuiesc la bloc și cerereți operatorului să vină la domiciliu dvs, dacă locuinți la casă. Să învățăm să colectăm selectiv!
Așadar, stimați cetățeni, vă informăm că este interzisă aruncarea și depozitarea la punctele de colectare a deșeurilor din construcții si desfiintari provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora, conform Regulamentului Serviciului de Salubrizare aferent Sistemului de management integrat al deșeurilor în județul Iași.
Colectarea acestora se face prin grija deţinătorului şi sunt transportate de către operator în baza unui contract de prestări servicii la instalaţiile de concasare/sortare/valorificare sau la depozitele conforme, dacă acestea nu pot fi valorificate. Vă puteți adresa la numărul de telefon al operatorului de salubrizare SC Girexim Universal SA – 0743 104 344, program de lucru 09:00 – 17:00 pentru mai multe infomații și detalii.
Tariful de colectare a deșeurilor rezultate din construcții este de doar 35,02 lei/tonă inclusive tva, conform HCL 1080/06.09.2019, în baza contractului încheiat cu operatorul SC Girexim Universal SA.
Cetățenii care nu se vor conforma riscă amenzi. Mai exact, abandonarea sau depozitarea deşeurilor municipale pe spatiile verzi, căile de comunicaţie, în locurile publice sau în alte locuri decât cele special amenajate sunt pentru persoane fizice se pedepsește cu 100- 200 lei pentru persoane fizice și 500 -2.500 pentru persoanle juridice.

Depozitarea materialelor de construcții pe domeniul public sau privat al localității fără aprobarea prealabila a administraţiei publice locale se pedepsește cu 500 – 1.000 lei pentru PF, 1.000 – 2.000 lei PJ.

Purtator de cuvant al Primăriei Pașcani
E-mail:[email protected]

PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
ploaie moderată
6.5 ° C
6.5 °
6.5 °
66 %
6.5kmh
100 %
mar
7 °
mie
7 °
J
7 °
vin
7 °
S
11 °

Niciun articol afișat