Atenţie ce faci cu bicicleta. Primăria promite parcări, Poliţia va da sfaturi

Tot mai mulţi oameni care fac naveta la Paşcani prefera în această perioadă să se deplaseze cu bicicleta în locul autobuzelor sau maşinilor. Este vorba în special de locuitorii din cele cinci suburbii ale municipiului dar şi din comunele învecinate. Bicicleta a început să fie preferată şi de cei care vor să se plimbe sau să facă mişcare. În total ar fi în fiecare zi cel puţin câteva sute de astfel de mijloace de transport deşi nu sunt amenajate piste speciale şi nici locuri de parcare. Fiecare îşi lasă bicicleta pe unde apucă legate cu lanţuri şi lacăte de stâlpi sau de indicatoarele de circulaţie. La sesizarea reporterilor de la BIT TV administraţia locală spune că va analiza acesta situaţie şi că va amenaja parcări pentru biciclete acolo unde este cazul. Deocamdată nu se ştie unde vor fi amplasate, când şi cu ce bani.

” În ceea ce privește amplasarea unor parcări pentru biciclete în municipiul Pașcani, am discutat astăzi cu primarul municipiului Pașcani care va analiză în perioada următoare oportunitatea amplasării unor astfel de parcări. Din primele discuții am înțeles că se dorește amplasarea lor în zona parcului, zona Ștrandului și vom mai vedea dacă vom identifica și alte zone. Momentan suntem la stadiul de analiză a acestei propuneri și vom vedea în perioada următoare unde vor fi amplasate și când.” a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei, Cristian Menegon.

Cel mai sigur loc pentru parcarea bicicletelor pare să fie cel din faţa Poliţiei TF Paşcani. Acolo obişnuiesc să îşi lase mijloacele de transport în special muncitorii navetişti de la Remar Paşcani. Este şi principalul loc de atracţie pentru hoţii specializaţi în acest domeniu. Numai în acest an au fost înregistrate zeci de reclamaţii de la cei care au rămas fără biciclete. Au păţit-o chiar şi cei care le-au lăsat în faţa porţii sau cei care au mers la muncile câmpului. În puţine cazuri bicicletele au fost recuperate iar vinovaţii traşi la răspundere. Asta deoarece odată furate ele ori sunt vândute ori desfăcute pentru piese de schimb. Din acest motiv Poliţia Romană a început o amplă campanie de informare în radul populaţiei.

Oamenii legii vă sfătuiesc să alegeţi un sistem antifurt cu protecţie mare. Chiar dacă acesta este mai scump, prezintă o rezistenţă mai ridicată la încercările hoţilor de a le tăia.
De asemenea, ai grijă ca atunci când îţi asiguri bicicleta cu un sistem antifurt, obiectul de care o imobilizezi să fie unul solid, care nu se poate smulge, nu se poate tăia şi nu se poate îndoi.
Ai grijă ca obiectul de care imobilizezi bicicleta sa nu permită furtul prin ridicarea acesteia pe deasupra.
În cazul în care stai la curte, bicicleta nu trebuie lăsată la vedere sau aproape de căile de acces, nu îi subestima pe hoţi.

” Pentru a preveni furturile de biciclete, poliţia recomanda să alegeţi un sistem antifurt cu protecţie sporită: mare parte a furturilor de biciclete fiind comise prin tăierea cu un cleşte a lanţului de prindere. Pe piaţă sunt sisteme antifurt care au o rezistenţă mare şi nu pot fi rupte/tăiate cu uşurinţă.
Pe stradă, parchează bicicleta într-un loc circulat, frecventat de oameni. Hoţii evită să acţioneze în astfel de situaţii.
De asemenea, manifestaţi atenţie atunci când observaţi în scara blocului persoane necunoscute. Reţineţi semnalmentele şi dacă aveţi suspiciuni întemeiate cu privire la prezenţa lor sesizaţi imediat poliţia.
Chiar dacă stai la casă şi ai curte, bicicleta nu trebuie lăsată la vedere şi în apropierea porţii de acces. Nu îi subestimaţi pe infractori!” a declarat telefonic purtătorul de cuvânt al poliţiei, Anca Vajaiac.

Dacă ți s-a furat bicicleta, nu ezita să mergi să reclami furtul la poliție. Există șanse ca bicicleta să poată fi recuperată.

PULSUL ZILEI

Curățenia de primăvară continuă în Pașcani. Vezi programul și străzile unde vor fi lucrări în perioada 17-20 martie

Societatea de salubritate din municipiul Pașcani a anunțat pe ce străzi va continua curățenia de primăvară în zilele următoare. Astfel, în perioada 17-20 martie, muncitorii vor interveni astfel: La data de 17.03.2026, in intervalul orar 00:00-06:30, se vor efectua lucrari...

Biblioteca din Târgu Frumos sărbătorește poezia prin activități diverse în perioada 16-20 martie

Biblioteca din Târgu Frumos sărbătorește poezia prin activități diverse în perioada 16-20 martie 2026. Instituția a pregătit lansare de carte, expoziții, atelier de lectură și un club de carte.

Subiectele și baremul de notare la simularea probei de Limba și Literatura Română în cadrul Evaluării Naționale. În câte școli s-a desfășurat examenul

Cu toate că sindicatele din învățământ anunțau că peste 70% dintre profesorii membri de sindicat nu vor participa la simulări, datele de astăzi arată altceva. Simularea Evalurării Naționale la Limba și Literatura Română s-a desfășurat în aproape 98% din...

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. De când revin ploile

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo actualizată pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 16-29 martie. Potrivit meteorologilor, vremea se va menține plăcută săptămâna aceasta , cu temperaturi cuprinse între 8 și 15 grade, urmând ca...

Intervenții stomatologice decontate de stat în spitalele publice: ce tratamente vor fi gratuite

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că odată cu aprobarea bugetului de stat pe acest an se va aproba şi programul AP-STOMA, prin care Ministerul Sănătăţii va finanţa cabinete stomatologice în spitalele publice. Prezent, luni, la inaungurarea unui centru destinat sănătăţii...

Dezbatere despre sălile de jocuri de noroc – VIDEO

Zi importantă privind soarta sălilor de jocuri din municipiul Pașcani. În cursul zilei de 16 martie a.c., la invitația primarului Marius Pintilie, au avut loc trei dezbateri publice pe această temă, în sala de seminarii a instituției. Prima dintre ele...

Argumentele patronilor sălilor de jocuri de noroc – VIDEO

Cea de-a doua dezbatere publică privitoare la soarta sălilor de jocuri de noroc a avut loc pe 16 martie, de la ora 11.00.Au fost invitați să participe reprezentanții societăților care au astfel de afaceri la Pașcani. Unul dintre ei...

Împotriva închiderii sălilor de jocuri de noroc – VIDEO

La dezbaterea privind soarta sălilor de jocuri de noroc din Pașcani, organizată pentru societatea civilă, au participat câteva zeci de persoane, în marea lor majoritate salariați ai acestor societăți. Ei au arătat că, dacă Primăria Pașcani nu va elibera...

Un pacient de 102 ani a primit o nouă șansă la viață, la Spitalul de Urgență Pașcani. A fost operat de ocluzie intestinală –...

Un pacient de 102 ani a primit o nouă șansă la viață, la Spitalul de Urgență Pașcani. Bătrân, veteran de război, a fost operat de urgență la spital, după ce medicii au descoperit că suferă de ocluzie intestinală, o...
Paşcani
cer senin
4.7 ° C
4.7 °
4.7 °
68 %
1.8kmh
5 %
mar
14 °
mie
10 °
J
6 °
vin
5 °
S
3 °

Niciun articol afișat