ATOR Pașcani, sprijin financiar de la bugetul local pentru ediția “Tânărul pășcănean”

ATOR Pașcani primește și în acest an sprijin financiar de la bugetul local pentru cea de-a șasea ediție a evenimentului,  “Tânărul Pășcănean”, ce va avea loc pe 16 iunie. Mai exact, municipalitatea, printr-un contract de parteneriat, va da suma de 6.500 de lei pentru asigurarea mesei a 180 de participanți cu vârste cuprinse între 14 și 22 de ani. Proiectul s-a aflat pe ordinea ședinței de joi, 28 aprilie.

Înainte de vot, un cetățean participant la ședința a atras atenția consilierilor locali că proiectului nu ar trebui să fie aprobat, atâta timp cât administrația locală a hotărât să nu acorde tichete sociale cetățenilor cu probleme financiare de sărbători. Mai mult, același cetățean a atras atenția că cererea de finanțare ar fi trebuit să fie susținută în plenul ședinței de tineri din asociație, iar ei să se implice mai mult în acțiunile sociale ale comunității.

În cele din urmă, proiectul a trecut cu 14 voturi pentru și două abțineri.

Reamintim faptul că, întâlnirea dintre tineri are loc și în acest an la aceeași pensiune, în localitatea Moțca. Vor avea loc slujbe, conferințe, ateliere de lucru și spectacole susținute de participanți, toate pe parcursul unei zile. Înscrierile se fac în parohii, iar reprezentantul legal al ATOR Pașcani este părintele, Dumitru Rusu.

Putem spune că tânărul are valoarea lui, o valoare ce trebuie cultivată și apoi promovată, o valoare ce poate aduce un plus de bunătate în societate. Faptul ca investim în tineri, ne dă o speranță și ne face sa fim mult mai atenți cu ceea ce vrem să lăsăm în urma noastră. De aceea, consider ca este oportună și benefică această întâlnire a tinerilor„, a precizat preotul, Dumitru Rusu.

În județul Iași, întâlniri similare vor avea loc la Hârlău, pe 14 mai, la Mănăstirea Sângeap – Basaraba și în Iași pe 4 și 30 iunie.

Sursa foto Doxologia

PULSUL ZILEI

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...

Daruri de Paște pentru familiile nevoiașe

Comunicat: Echipa PSD Pascani demonstrează, încă o dată, că nu lasă pe nimeni în urmă. Ca de fiecare dată, membrii organizației din Pașcani sunt alături de comunitate și sprijină persoanele vulnerabile, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest an, au...

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.8 ° C
4.8 °
4.8 °
77 %
5.1kmh
100 %
J
5 °
vin
8 °
S
11 °
D
10 °
lun
12 °

Niciun articol afișat