Au fost stabilite taxele și impozitele locale din orașul Târgu Frumos, aferente anului următor. Modificările vizează, în principal, actualizarea sumelor cu indicele de inflație de 2,6%. De asemenea, în comparație cu anul trecut, se modifică taxele pe clădiri și terenuri cu 10%.
Proiectul de hotărâre în acest sens a fost aprobat de consilierii locali în cadrul ședinței de miercuri, de pe 15 decembrie a.c.
De asemenea, tot în cadrul ședinței, a fost stabilit bugetul necesar în vederea organizării manifestărilor de pe 24 ianuarie 2022, atunci când va fi sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române. Astfel, va fi alocată suma de 25.000 de lei, bani din care va fi asigurat un număr de circa 800 de porții tradiționale de mâncare, dar și șase coroane care să fie depuse la Monumentul Eroilor din parcul „Ing. Dan Dumitrachi”.
Reamintim că la Pașcani a fost propusă majorarea taxelor și impozitelor locale cu un procent de circa 40%., iar proiectul ar urma să fie aprobat de consilierii locali in cadrul sedintei programată pentru luna decembrie.