Au început înscrierile pentru Programul MOL

Sportivii şi artiştii ieşeni cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani au şansa să se înscrie într-un program iniţiat şi susţinut de MOL România şi Fundaţia Pentru Comunitate unde pot câştiga sponsorizări în valoare de maxim 10.000 de lei fiecare.

Aflat la cea de-a 13 ediţie, programul şi-a majorat bugetul cu 210.000 de lei faţă de ediţia anterioară, ajungând la 560.000 de lei. Din aceste sponsorizări, tinerii îşi pot acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea lor sportivă sau artistică sau pot achiziţiona echipamente şi materiale.

„În cadrul celor 12 ediţii anterioare ale programului au fost acordate 1.442 de sponsorizări în valoare de peste 3,2 milioane de lei unui număr de 1.953 de sportivi şi tineri artişti din toată ţara, unii dintre ei obţinând finanţare de mai multe ori. Talentul, munca şi performanţa tinerilor sunt valori legate de viitorul comunităţilor în care ne desfăşurăm activitatea. Prin continuitatea susţinerii tinerilor artişti şi sportivi dorim să le arăţăm că aceste valori sunt apreciate, merită să fie cultivate permanent şi evidenţiate la festivaluri şi competiţii naţionale, europene, mondiale sau olimpice”, a declarat Camelia Ene, Director Executiv MOL România.

Înscrierile se fac până la data de 16 iunie iar detaliile programului pot fi accesate pe www.pentrucomunitate.ro şi www.molromania.ro.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.8 ° C
6.8 °
6.8 °
70 %
9.2kmh
99 %
mie
7 °
J
6 °
vin
7 °
S
12 °
D
14 °

Niciun articol afișat