Au început lucrările de construire a noii biserici de la Lunca – FOTO

Au început lucrările de construire a noii biserici din suburbia Lunca a municipiului Pașcani. De câteva zile, echipe de muncitori și utilaje sapa pe terenul unde va fi ridicat noul lăcaș de cult.

Decizia de a ridica un nou lăcaș de cult a fost a venit după ce au fost luate probe din peretii bisericii actuale și s-a constatat că este mai costisitoare modificarea actualei construcții, decât ridicarea alteia noi. Precizările au fost făcute de către actualul preot paroh, Ioan Juncanariu.

Biserica nouă va avea o suprafață de circa 350 de metri pătrați și va fi construită în stil ștefanian. Hramul noului lăcaș va fi Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – izvorâtorul de mir, prăznuit pe data de 26 octombrie.

În ceea ce privesc fondurile cu care ar urma să fie construită biserica, preotul spune că fiecare familie din Lunca și-a asumat contribuția la acest obiectiv important pentru comunitate.

De altfel, de-a lungul timpului, localnicii au contribuit si la amenajarea unui centrul social, unde au fost amenajate o sală de mese, birouri, dormitor, bucătărie și o bibliotecă.

În ceea ce privește biserica istorică, aceasta a fost construită în jurul anilor 1870 – 1880. Primul preot a fost Neculai Oșlobanu, coleg și bun prieten cu Ion Creanga.

Icoanele din catapeteasma ar fi fost realizate de pictorul Ioan Bontea, cel despre care tradiția locului vorbește de faptul că ar fi fost unul dintre ucenicii celebrului pictor, Nicolae Grigorescu.

Arhiva bisericii s-a pierdut în întregime în anul 1944, în timpul războiului. Foarte puţine documente au rămas şi acestea datorită faptului că au fost îngropate în pământ prin osteneala şi purtarea de grijă a unor credincioşi.

Construcţia şi forma bisericii păstrează elementele stilului moldovenesc precum şi urme ale stilului bizantin, spune preotul paroh.

Slujba de sfințire a locului unde va fi construită noua biserică a avut loc pe 31 martie, iar evenimentul poate fi revăzut pe canalul de Youtube al televiziunii locale BIT TV.

 

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.1 ° C
9.1 °
9.1 °
68 %
2.5kmh
100 %
D
20 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
8 °
J
6 °

Niciun articol afișat