A vrut să îşi încheie socotelile cu viaţa şi a înghiţit 50 pastile. Este vorba de un bărbat în vârstă de 55 ani din Paşcani care a fost găsit sâmbătă zăcând inconştient pe podea de tatăl şi fiul său. Aceştia au cerut ajutor de urgenţă la numărul unic 112, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj medical.
Din câte se pare bărbatul nu se află la prima tentativă de suicid, fiind în atenţia medicilor cu probleme psihice. După externare păşcăneanul va fi trimis la un examen psihiatric de specialitate.
Tot la spital a ajuns şi o femeie de 34 ani din Mogoșești Siret. Sătulă de viaţă după o ceartă în familie tânăra a vrut să moară şi a înghiţit insecticid. A fost descoperită însă la timp de familie şi transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.