Catalin Cojocaru
Consilierii păşcăneni îşi vor încasa indemnizaţiile restante din luna iulie şi până acum, majorate conform noilor prevederi legale. Proiectul de hotărâre prin care a...
O problemă importantă pentru păşcănenii care locuiesc în zona Vale şi suburbii a fost tratată în bătaie de joc de aleşii locali. Unul dintre...
Operatorul păşcănean de salubritate solicitată ajutorul locatarilor pentru încasarea facturilor şi colectarea selectivă a gunoaielor. În acest sens, astăzi au avut loc doua întâlniri...
Cele 11 sculpturi amplasate pe platoul din fata Primăriei Paşcani au fost evaluate astăzi de o echipă de specialişti pentru a fi preluate în...
Regia locală de termoficare se pregăteşte de negocieri salariale. În luna decembrie expira contractul colectiv de muncă şi trebuie încheiat altul, cu sindicatul, pentru...
Ultimul drum, pentru doctorul Nicu Ioniţă, cetăţean de onoare al municipiului Paşcani. La căpătâi i-au stat până în ultima clipă familia, prietenii, un sobor...
Legislativul păşcănean se intruneste în şedinţa extraordinară, marţi 21 noiembrie de la ora 10.00, la solicitarea edilului municipiului.
Pe ordinea de zi sunt înscrise două...
„Iarna a luat prin surprindere autorităţile locale”. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, doreşte să nu rateze nici în acest an clasica frază...
Primăria Paşcani a fost amendată în urma controlului desfăşurat timp de câteva zile de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi. Sancţiunea este de 10.000...
Proiectul privind amenajarea unui patinoar în centrul Pascaniului, pe timp de iarnă, aprobat cu mare scandal de consilieri are toate şansele să fie realizat....











